Sentinta Curtii de Apel a dispus recuperarea prejudiciului de 60 mil. euro de la toti inculpatii din dosar si in total va intra in posesia mai multor imobile. In cazul lui Dan Voiculescu, sediul posturilor Antena si cel al grupului de firme Grivco vor fi confiscate, a dispus vineri Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia definitiva data in dosarul ICA. Totodata, magistratii de la CAB au decis sa ii confiste lui Voiculescu si penthouse-ul din Soseaua Kisseleff si au pus sechestru pe mai multe imobile si conturi bancare ale acestuia, potrivit Mediafax.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, astazi, la 10 ani de inchisoare, in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucuresti. Voiculescu a primit pedeapsa maxima prevazuta in noul Cod penal, legea mai favorabila in cazul sau.

Totodata, lui Dan Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani. Prin aceasta sentinta, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa data de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.