Grupul francez Flash Consult Invest care a inaugurat ieri la Pitesti complexul comercial Euromall, dupa o investitie de peste 40 milioane euro, vrea sa dezvolte un proiect rezidential pentru persoanele cu venituri mari in zona Baneasa, pe un teren de 64.000 de metri patrati care a costat 30 milioane euro. Constructia celor 1.000 de apartamente va incepe la sfarsitul anului acesta si ii va costa inca 70 milioane euro pe investitori, astfel ca valoarea proiectului va ajunge la 100 milioane euro. Proiectul va fi dezvoltat in parteneriat cu Immoeast, fiecare companie avand o participatie de 50%.

"Suntem aproape de a demara un proiect important in Bucuresti, ca locatie cred ca am gasit cea mai buna zona in momentul de fata, iar pretul terenului nu a fost chiar asa de mic. Ne gandim sa ridicam si o cladire de birouri, insa nu putem spune la cat se va ridica investitia", a spus citat de NewsIn, Moshe Turgeman, unul dintre cei trei dezvoltatori ai Euromall Pitesti

Reprezentantul Euromall a mai spus ca strategia companiei prevede dezvoltarea proiectelor in mai multe orase, atat pe segmentul comercial, cat si pe cel al spatiilor de birouri si rezidentiale. Ei vor sa se extinda si in Timisoara, dar nu in sectorul rezidential ci in domeniul centrelor comerciale. Flash Consult Invest va demara lucrari la o cladire turn de birouri in Pitesti, cu un spatiu de 10.000 metri patrati, in care va investi circa 20 milioane euro.

Flash Consult Invest reprezinta un grup de investitori francezi, fondatori ai unui lant de 27 de magazine in Franta. Centrul comercial Euromall deschis joi la Pitesti are o suprafata totala de 32.000 metri patrati, construiti pe trei nivele si cuprinde peste 100 de magazine cu diverse profiluri.