Compania Cocor Bucuresti (COCR) va incasa cinci milioane de euro din inchirierea spatiilor comerciale din centrul Cocor, in primul an de la redeschiderea magazinului, in 2 octombrie, unitatea fiind in prezent ocupata in proportie de 85%,scrie Mediafax.
Centrul comercial, care are o suprafata inchiriabila de 10.000 metri patrati, a fost inchis doi ani pentru renovare.
"80% din companiile din magazin sunt firme care produc in Romania. In prezent, negociem cu toti designerii romani, pe care vrem sa ii aducem in unitate", a declarat Dan Barbulescu, presedintele Consiliului de Administratie al companiei Cocor Bucuresti.
El estimeaza ca retailerii din magazin vor avea vanzari de aproximativ 50 de milioane de euro in primul an de activitate in Cocor.
Initial, redeschiderea magazinului Cocor din Bucuresti, inchis in 2008 pentru extindere si modernizare, era programata pentru septembrie, dar a fost amanata pentru inceputul lunii octombrie, in urma solicitarilor chiriasilor care nu au finalizat amenajarea spatiilor.
Investitiile in reconstructia centrului s-au ridicat la 24,5 milioane de euro, fonduri care provin atat din surse proprii, cat si dintr-un credit de 19 milioane euro.
Pe langa consolidarea seismica, lucrarile de modernizare au vizat si marirea suprafetei construite de la 10.000 de metri patrati la 25.000 de metri patrati, in timp ce suprafata inchiriabila a crescut de la 6.000 metri patrati la 10.000 metri patrati.
Cocor are un capital social de 12 milioane lei, divizat in 301.691 de actiuni cu o valoare nominala de 40 de lei, si este listata pe piata Rasdaq a BVB.
Potrivit celor mai recente raportari, SIF Transilvania are 10,25% din titluri, iar SIF Muntenia (SIF4) detine 10% din actiuni. In actionariat se mai regasesc fondul de investitii Broadhurst Investments (13,32%), Daniel Stoica (14,66%) si Liviu Ursan (14,83%).
Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Cocor a fost realizata pe 30 septembrie, cand pretul a crescut cu 40,10%, la 290 de lei. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 87,5 milioane de lei.
Comenteaza articolul "Cocor va incasa 5 mil. euro din chiriile centrului comercial"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS
Discuta si comenteaza articolul Cocor va incasa 5 mil. euro din chiriile centrului comercial