Romania, o piata de pana la 20.000 de persoane

Anglia si Spania sunt cele mai mari piete europene pentru croaziere. In Romania, anual circa 20.000 de persoane pleaca in croaziere. "Din 2001, de cand am intodus in oferta croazierele, piata a crescut constant in fiecare an. Este o industrie care se dezvolta enorm. In prezent, intre 15.000 si 20.000 de romani merg anual in croaziera. Daca facem o corelatie intre ce ne ofera croaziera cu tot ce are inclus fata de ce ne ofera o destinatie de vacanta clasica, Turcia, Grecia, Spania, realizam ca pretul este mult mai scazut, iar serviciile sunt cu totul altele, mancarea, curatenia de pe vas, cabine, restaurante, deschiderea personalului. Din pacate croazierele nu incep din Romania pentru ca este o piata foarte mica, incep in general din Italia, Spania, Olanda", a declarat pentru wall-street.ro Nicolae Demetriade, presedintele World Travel, care reprezinta in Romania Azamara Club Cruises, Celebrity Cruises si Royal Caribbean International.

Celebrity Constellation este unul dintre cele mai mari vase de croaziera care pot ajunge in Portul Constanta din cauza restrictiilor in Stramtoarea Bosfor. Pana la finalul anului, vasul de croaziera premium Celebrity Constellation mai are programate doua opriri in Portul Constanta in luna octombrie. In Marea Neagra si Marea Mediterana, vasul ajunge doar toamna, iarna navigheaza in Caraibe, iar vara in Europa de Nord, porturile din Marea Baltica in mai si august, iar in iunie si iulie in fiordurilor norvegiene. Traseul navei de croaziera Celebrity Constellation poate fi vazut aici.

Porturi de unde pleaca in croaziera Celebrity Constellation:

  • Ft. Lauderdale, Statele Unite
  • Miami, Statele Unite
  • Amsterdam, Olanda
  • Istanbul, Turcia
  • Barcelona, Spania

Celebrity Constellation este o nava de dimensiuni medii, din clasa Millennium, cu o capacitate de 2.170 de pasageri. Construita in 2002 in St. Nazaire, Franta, nava a fost inregistrata in Nassau, Bahamas si denumita Constellation, iar in mai 2007 a fost inregistrata in Valletta, Malta si si-a schimbat numele in Celebrity Constellation pentru a se alatura vaselor sora Celebrity Infinity, Summit si Millennium.

Vasul de croaziera Celebrity Constellation este o combinatie intre un hotel si un mall, are 10 lifturi, 11 etaje, 12 restaurante - unul de 1.150 de locuri, baruri, cafenele, cazino, cinematrograf, centru de conferinte, biblioteca, piscina, jacuzzi, sauna, sala de fitness, magazin Apple si un teatru cu 880 de locuri. Apartamentele pot avea 133 mp, 50 mp, 43 mp, 23 mp, mai sunt si cabine de 18 mp, 16 mp sau 25 mp. Camerele pot fi fara geam, cu geam sau cu balcon. In pretul platit pentru croaziera intra pe langa cazare mese si bauturi nealcoolice.

O croaziera la Marea Neagra de 12 nopti cu plecare din Istanbul, Turcia si retur in Istanbul costa de la 790 euro/persoana in cabina dubla interioara, de la 1.090 euro/persoana in cabina dubla exterioara cu hublou (cu vedere la mare) si de la 1.315 euro/persoana in cabina dubla cu balcon cu vedere la mare.

Am vizitat vasul timp de cateva ore, nu am reusit sa bifam toate locurile interesante, am fi avut nevoie de mai mult timp. Am remarcat curatenia de la bord, mancarea buna, vinul de Chile. Problema in croaziere este ca pe mare nu exista semnal la telefon, decat prin satelit, deci costa foarte mult, la fel si internetul. Dar cum croazierele sunt gandite ca in fiecare zi sa vizitezi alta destinatie atunci cand ajungi intr-un port poti vorbi la telefon si ai si acces la internet la un pret decent. Optional, din porturile unde ancoreaza vasul, in functie de destinatie, putem sa zburam cu elicopterul, sa conducem un Ferrari sau sa ne plimbam cu un balon cu aer cald.

Citeste si:

Celebrity Constellation dispune de o turbina pe gaz si abur ce furnizeaza 60 de Megawatti pentru sistemul electric si doua motoare Rolls-Royce/Alstom MerMaid pentru propulsie. Din 2007, a primit si o turbina diesel care poate fi folosita pentru propulsie dar si ca generator de curent electric cat vasul sta in porturi.

Caracteristici generale Celebrity Constellation:

  • Tonaj: 91.000 tone
  • Lungime: 294 metri
  • Latime: 32 metri
  • Punti: 13
  • Ascensoare 10
  • Viteza: 44 km/h
  • Capactitate: 2.038 pasageri
  • Echipaj: 999 persoane
  • Putere instalata: doua turbine pe gaz si una diesel ca generator
  • Propulsie: doua motoare Rolls-Royce/Alstom Mermaid (2 × 19 MW)

Cand gasim bilete mai ieftine pe vasele de croaziera

In unele situatii, companiile care ofera croaziere mai reduc preturile inainte de plecare cu trei saptamani - o luna intrucat mai sunt locuri libere. In general, in Europa tarifele pe vase de croaziera premium sunt in jur de 100 de euro de persoana pe zi in cabina deschisa si 120 de euro in cabina cu balcon, incluzand toate mesele, fara restrictii cantitative.

Cat costa un vas de croaziera

Cele mai mari vase de croaziera din lume, Allure of the Seas si Oasis of the Seas, costa un miliard de euro. Un vas de croaziera precum Celebrity Constellation costa 600 - 700.000.000 de euro. In lume sunt circa 200-300 de vase de croaziera si 7-8 jucatori mai mari.

World Travel reprezinta in Romania trei companii de vase de croaziera, Azamara Club Cruises, Celebrity Cruises si Royal Caribbean International. Cel mai mare vas de croaziera din lume cu o capacitate de 6.300 de persoane este Oasis of the Seas, care apartine Royal Caribbean, are 16 punti si o greutate de 225.282 tone. Vara aceasta, circa 700 de romani au cumparat 310 cabine pe Oasis of the Seas, pentru care au platit circa 700.000 de euro. Royal Caribbean International este o companie globala, avand o flota de 22 vase. Compania ofera croaziere in Caraibe, Alaska, Canada, Europa, Australia, Noua Zeelanda, Asia si America de Sud.

Croaziere in Mediterana: 700 de romani au dat 700.000 de euro pentru o vacanta pe cel mai mare vas din lume

Croaziere in Mediterana: 700 de romani au dat 700.000 de euro...