"Potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, cele peste 700 de firme membre ANAT au avut in 2007 o cifra de afaceri cumulata de 4,45 de miliarde de lei (1,25 miliarde euro). Nu putem spune care a fost cifra de afaceri inregistrata in 2006, intrucat abia la sfarsitul anului 2007 ANAT a facut prima data o contabilizare a acesteia", a afirmat presedintele Patronatului Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania.

Dragos Anastasiu, sustine ca in Romania turismul este inca in plina dezvoltare. "Daca in alte tari, ritmul de crestere este de 2-3%, la noi ritmul de crestere este de 15-25%", a mai spus reprezentantul ANAT.

Patronatul A.N.A.T. din Romania este o organizatie care si-a propus drept scop reprezentarea si apararea intereselor profesionale ale membrilor sai, pe plan intern si international, garantarea exercitarii profesiei in turism, sporirea contributiei la ridicarea nivelului calitativ al activitatii turistice din Romania.

Membrii ANAT au circa 16.000 angajati, din care agentiile de turism au peste 11.000.