Criza capitalismului

Suntem in criza. Stim asta acum, chiar si cei mai sceptici dintre noi, chiar si cei care credeau ca dracul nu e asa de negru si ca problema se va opri in America.

Intr-o economie globala, crizele sunt globale si nu e nimeni suficient de izolat ca sa fie imun. S-au pus o multime de intrebari si s-au dat o multime de raspunsuri.

As mai pune si eu una: cum a fost posibil? CEO-ul de la Lehman Brothers, companie care era studiu de caz de gandire vizionara si management de secol 21, a castigat peste 300 milioane de dolari in ultimii 6 ani, in timp ce crea structura care a ingropat banca si banii actionarilor. Era oare asa de prost? Sau asa de ticalos?

S-a vorbit mult zilele acestea despre setea de putere si bani, despre lacomie si despre falimentul capitalismului. Poate ca e asa. Dar, ca orice rau necesar, capitalismul e mai usor de reformat decat de inlocuit. Daca ne uitam la valul de crize successive care au lovit lumea occidentala de 10 ani incoace, dot-com-urile, Enron, WorldCom si compania, acum bancile, un lucru e clar: e un faliment al eticii si al bunului simt.

Trecand peste lamentarile (legitime, de atfel) despre pervertirea valorilor morale ale societatii de consum, ce cred ca e limpede e ca sistemul capitalist, asa cum il stim, e in criza. Eu sunt un capitalist convins, oarecum in scoala lui Ayn Rand. Cred in libertate si in puterea creatoare a interesului propriu. Dar e clar ca felul in care capitalismul e organizat acum e caduc.

Capitalismul a avut in istoria lui doua inventii mari. Prima a fost corporatia cu raspundere limitata. Inainte de aparitia ei, oamenii faceau afaceri in nume personal. In caz de faliment pierdeau tot, ramaneau pe drumuri. Riscul era urias, doar foarte putini erau dispusi sa si-l assume. Inventarea corporatiei, in secolul XIX a descatusat energia creatoare a antreprenoriatului.

A doua mare inventie a fost bursa. Capacitatea corporatiilor de a-si atrage fonduri nelimitate de la actionari diversi a marit urias cantitatea de bani investiti in economie si a deschis drumul catre marile corporatii trans-nationale.

Acest model e astazi caduc. Viteza cu care se misca fondurile si activele, complexitatea de nestapanit a instrumentelor derivative, sofisticarea modelelor financiare, mult peste putrea de intelegere a actionarului obisnuit, au facut ca orientarea tuturor afacerilor sa se mute de la termenul mediu-lung la cel scurt.

Pentru majoritatea firmelor aproape ca nu exista trimestrul urmator. Hai sa-l terminam pe asta intai. Intr-un astfel de iures absurd, crearea valorii pe termen lung a fost substituita cu profitul pe termen scurt, chiar daca in felul asta viabilitatea afacerii e afectata. Cui ii pasa? Managementul se va fi retras in glorie pana atunci iar investitorii vor fi vandut de 10 ori. Or fi niste fraieri pe care-i prinde inghetul cu banii investiti in active fara valoare, care oricum nu inteleg nimic din joaca asta de baieti mari si smecheri, dar asta-i viata.

Unde mai pui ca nici macar nu vom da faliment pentru ca suntem déjà prea mari ca sa cadem si baga contribuabilii mana in buzunar sa ne salveze. “Who said life was fair, right?”

Avem nevoie de o intoarcere la valorile umane fundamentale in felul in care derulam afacerile. Ne trebuie un model nou de guvernanta corporatista care pune in centrul afacerii si a valorii ei viabilitatea pe termen lung, care auditeaza calitatea strategiei, puterea marcii si cultura de organizatie constructiva si le prefera profitului imediat. Pentru ca toate studiile din lume arata ca ingredientele strategice si culturale sunt cele care asigura succesul unei afaceri nu capacitatea de a prosti niste oameni cativa ani.

Ca intotdeauna cand lucrurile o iau razna e momentul sa spunem “destul!” si sa ne intoarcem la radacinile noastre, ale tuturor. Cine va reusi sa reformeze capitalismul? E o intrebare grea si fara raspuns imediat. Ce stiu e ca acum e momentul potrivit pentru ca cineva sa incerce.