„S-au inmultit litigiile si solicitarile de insolventa”, „Numarul falimentelor s-a dublat in prima parte a anului” , „Asistam la o explozie a numarului de litigii”, „Domeniile litigii si falimente ar avea de castigat de pe urma crizei financiare”...iata cateva titluri de articole care isi propun sa analizeze modul in care avocatura de business in general, sau segmentul de piata reprezentand litigiile si solutionarea disputelor, se prezinta in contextul actual al crizei economico-financiare.
Oare aceastea sunt modificarile si transformarile definitorii pentru aceasta piata de servicii avocatiale? Cresterea cantitativa a numarului de dispute comerciale, proceduri de reorganizare sau insolventa, executari silite sau demersuri intreprinse in vederea recuperarii creantelor este unicul aspect care merita a fi analizat?
Raspunsul la toate aceste intrebari este unul negativ. Modificarile si transformarile cele mai importante pe care le suporta lumea efervescenta a litigiilor si disputelor comerciale nu se rezuma strict la cresterea cantitativa a numarului acestora.
Este adevarat si dincolo de orice indoiala, criza naste conflicte si conduce la cresterea numarului de litigii si dispute comerciale. Pe de alta parte, criza faciliteaza intelegerea unor mecanisme, schimba modul de a actiona sau chiar principiile dupa care un comerciant isi conduce activitatea, mergand pana la a schimba mentalitatea si, in final, insasi piata solutionarii disputelor comerciale. Doua exemple, oferite de doua cazuri reale, sunt ilustrative in acest sens.
Primul studiu de caz:
Impotriva unei societati comerciale din retail a fost formulata o cerere de deschidere a procedurii insolventei. Administratorul societatii a formulat contestatie impotriva cererii de deschidere a procedurii si, ulterior acestui moment, a apelat la serviciile unui avocat. In final, contestatia a fost admisa, societatea evitand intrarea in procedura insolventei. Pe de alta parte, administratorului societatii i s-a explicat ca, in ipoteza in care ar fi apelat la serviciile avocatului mai devreme, i s-ar fi propus o alta modalitate prin care se putea atinge acelasi scop (intrarea in procedura reorganizarii cu scopul de a plati datoriile societatii, urmata de reintegrarea acesteia in circuitul economic) insa cu costuri de cel putin doua ori mai mici. In acel moment, omul de afaceri in cauza a inteles doua lucruri:
• procedura reorganizarii nu este neaparat o sanctiune ci, uneori, cea mai buna modalitate de protectie;
• avocatul, intocmai ca si medicul, poate sa previna, si, numai daca alta optiune nu exista, sa trateze.
Al doilea studiu de caz:
Doua societati comerciale din industria de constructii au inceput un litigiu foarte complex. Reclamanta era cea care dorea continuarea executarii unui contract, in vreme ce parata nu dorea acest lucru, intrucat varianta nu o avantaja din punct de vedere economic. Nu dorea insa nici incetarea contractului, asteptand pur si simplu solutia instantei de judecata. Dupa aproape trei ani de judecata, a aparut si hotararea judecatoreasca care stabilea obligatia continuarii derularii contractului. A fost insa prea tarziu: imposibilitatea finantarii proiectului si scaderea preturilor pe piata respectiva a facut imposibila continuarea acelui contract. Lectiile invatate de cele doua parti sunt urmatoarele:
• alegerea unei metode alternative de solutionare a disputelor poate contribui decisiv la rezolvarea eficienta a procesului, cu rezultate avantajoase pentru toate partile implicate;
• existenta si finalizarea unui litigiu nu trebuie privite ca un scop in sine, ci ca un mijloc de rezolvare a problemelor cu care se confrunta partile implicate; in speta de mai sus, executarea contractului putea continua, cu consecinta diminuarii prejudiciilor suferite de ambele parti.
Nimeni si nimic nu ajuta la schimbarea mentalitatii justiabililor, fie ei si membri ai mediului de afaceri, mai bine decat atotputernica criza. Astfel, unii oameni de afaceri au inceput sa inteleaga ca litigiile nu reprezinta un scop in sine, sau ca este de preferat sa recurgi la alte proceduri care ofera solutii mai rapide, mai ieftine sau mai bine adaptate la nevoile spetei.
Intelegerea rolului avocatului va reprezenta o alta lectie de viata pe care criza o ofera oamenilor de afaceri romani. In momentul in care acestia isi vor insusi postulatul potrivit caruia si in acest domeniu cel mai bine este sa previi, si vor renunta la obiceiul pagubos de a apela la serviciile avocatului dupa inceperea unui litigiu, vom inregistra un alt pas semnificativ inainte.
Teoria evolutionista afirma ca supravietuitori sunt cei care se adapteaza schimbarilor. In ceea ce priveste piata litigiilor si a solutionarii disputelor, adaptarea presupune pentru multi intelegerea si insusirea unor reguli proprii, specifice acestei piete. In alti termeni, e vorba, deopotriva, de o stabilizare si o „igienizare” a acestei piete.
Cat de spectaculoase vor fi modificarile in acest sens nu poate prezice nimeni, pentru ca raspunsul depinde de prea multe necunoscute, precum durata crizei economice sau puterea avocatilor de a-si convinge si educa clientii. Independent de magnitudinea fenomenului, este una dintre putinele perspective ale efectelor crizei care ofera o jumatate plina a paharului.
Oare aceastea sunt modificarile si transformarile definitorii pentru aceasta piata de servicii avocatiale? Cresterea cantitativa a numarului de dispute comerciale, proceduri de reorganizare sau insolventa, executari silite sau demersuri intreprinse in vederea recuperarii creantelor este unicul aspect care merita a fi analizat?
Raspunsul la toate aceste intrebari este unul negativ. Modificarile si transformarile cele mai importante pe care le suporta lumea efervescenta a litigiilor si disputelor comerciale nu se rezuma strict la cresterea cantitativa a numarului acestora.
Este adevarat si dincolo de orice indoiala, criza naste conflicte si conduce la cresterea numarului de litigii si dispute comerciale. Pe de alta parte, criza faciliteaza intelegerea unor mecanisme, schimba modul de a actiona sau chiar principiile dupa care un comerciant isi conduce activitatea, mergand pana la a schimba mentalitatea si, in final, insasi piata solutionarii disputelor comerciale. Doua exemple, oferite de doua cazuri reale, sunt ilustrative in acest sens.
Primul studiu de caz:
Impotriva unei societati comerciale din retail a fost formulata o cerere de deschidere a procedurii insolventei. Administratorul societatii a formulat contestatie impotriva cererii de deschidere a procedurii si, ulterior acestui moment, a apelat la serviciile unui avocat. In final, contestatia a fost admisa, societatea evitand intrarea in procedura insolventei. Pe de alta parte, administratorului societatii i s-a explicat ca, in ipoteza in care ar fi apelat la serviciile avocatului mai devreme, i s-ar fi propus o alta modalitate prin care se putea atinge acelasi scop (intrarea in procedura reorganizarii cu scopul de a plati datoriile societatii, urmata de reintegrarea acesteia in circuitul economic) insa cu costuri de cel putin doua ori mai mici. In acel moment, omul de afaceri in cauza a inteles doua lucruri:
• procedura reorganizarii nu este neaparat o sanctiune ci, uneori, cea mai buna modalitate de protectie;
• avocatul, intocmai ca si medicul, poate sa previna, si, numai daca alta optiune nu exista, sa trateze.
Al doilea studiu de caz:
Doua societati comerciale din industria de constructii au inceput un litigiu foarte complex. Reclamanta era cea care dorea continuarea executarii unui contract, in vreme ce parata nu dorea acest lucru, intrucat varianta nu o avantaja din punct de vedere economic. Nu dorea insa nici incetarea contractului, asteptand pur si simplu solutia instantei de judecata. Dupa aproape trei ani de judecata, a aparut si hotararea judecatoreasca care stabilea obligatia continuarii derularii contractului. A fost insa prea tarziu: imposibilitatea finantarii proiectului si scaderea preturilor pe piata respectiva a facut imposibila continuarea acelui contract. Lectiile invatate de cele doua parti sunt urmatoarele:
• alegerea unei metode alternative de solutionare a disputelor poate contribui decisiv la rezolvarea eficienta a procesului, cu rezultate avantajoase pentru toate partile implicate;
• existenta si finalizarea unui litigiu nu trebuie privite ca un scop in sine, ci ca un mijloc de rezolvare a problemelor cu care se confrunta partile implicate; in speta de mai sus, executarea contractului putea continua, cu consecinta diminuarii prejudiciilor suferite de ambele parti.
Nimeni si nimic nu ajuta la schimbarea mentalitatii justiabililor, fie ei si membri ai mediului de afaceri, mai bine decat atotputernica criza. Astfel, unii oameni de afaceri au inceput sa inteleaga ca litigiile nu reprezinta un scop in sine, sau ca este de preferat sa recurgi la alte proceduri care ofera solutii mai rapide, mai ieftine sau mai bine adaptate la nevoile spetei.
Intelegerea rolului avocatului va reprezenta o alta lectie de viata pe care criza o ofera oamenilor de afaceri romani. In momentul in care acestia isi vor insusi postulatul potrivit caruia si in acest domeniu cel mai bine este sa previi, si vor renunta la obiceiul pagubos de a apela la serviciile avocatului dupa inceperea unui litigiu, vom inregistra un alt pas semnificativ inainte.
Teoria evolutionista afirma ca supravietuitori sunt cei care se adapteaza schimbarilor. In ceea ce priveste piata litigiilor si a solutionarii disputelor, adaptarea presupune pentru multi intelegerea si insusirea unor reguli proprii, specifice acestei piete. In alti termeni, e vorba, deopotriva, de o stabilizare si o „igienizare” a acestei piete.
Cat de spectaculoase vor fi modificarile in acest sens nu poate prezice nimeni, pentru ca raspunsul depinde de prea multe necunoscute, precum durata crizei economice sau puterea avocatilor de a-si convinge si educa clientii. Independent de magnitudinea fenomenului, este una dintre putinele perspective ale efectelor crizei care ofera o jumatate plina a paharului.