Scrisoare de re-ce-si-u-ne catre presedintele meu

Domnule Presedinte al Romaniei, Traian Basescu,

In primul rand aflati despre mine ca traiesc bine, tot in acelasi loc in care recesiunea a intrat in vocabularul meu prima, a doua, a treia si ultima oara (ceea ce va doresc si dumneavoastra, atat in privinta starii, cat si a locului).

Dupa cum probabil nu ati observat, inca din luna mai am aflat ca primul trimestru din 2009 a adus pentru economia Romaniei o scadere de 6,4%, comparativ cu perioada similara din 2008. Conform estimarilor realizate pe baza datelor ajustate sezonier, in trimestrele II si III din anul 2008 Produsul Intern Brut a crescut fata de trimestrul precedent cu 0,3%, respectiv cu 0,4%. In trimestrul IV 2008 s-a inregistrat o contractie a PIB-ului fata de trimestrul III cu 3,4 procente.

Practic, Romania a inregistrat astfel doua trimestre consecutive de scadere economica, ceea ce se traduce prin re-ce-si-u-ne tehnica.

Voi recurge la exemple, domnule Basescu, ca sa ne fie clar. Inca din toamna lui 2008 ar fi trebuit sa observati primele semne ale recesiunii, dar atunci nu v-am mai scris intrucat erati prins in meandrele campaniei electorale. Am consultat insa economistii si bancherii care estimau inca din octombrie un minus in 2009 chiar in paginile Wall-Street: criza va avea efecte puternice si pe plan local, astfel incat vom vorbi de recesiune si in Romania, iar impactul va fi puternic la nivelul economiei reale, prin scaderea consumului, afirma seful OTP Bank, Laszlo Diosi, intr-un interviu acordat Wall-Street, practic primul loc in care un economist (de acord, mai putin implicat in populismul macroeconomic pe axa Guvern-BNR- Cotroceni) rostea cuvantul pe care dumneavoastra l-ati silabisit premeditat ieri, intr-o duminica de iunie: re-ce-si-u-ne.

Dar sa lasam bancherii, domnule Presedinte, doar ce am inteles ca nu ii aveti la suflet si ca nu le sunteti un sustinator pana nu reiau creditarea si nu coboara "batjocura din zona dobanzilor".

Sa revenim la declaratii politice, cum a fost si cea de ieri, in care le-ati vorbit ministrilor despre recesiune si masurile de combatere a ei. N-as putea sa va explic, domnule Presedinte Basescu, cat de linistiti eram in octombrie (2008, in plina pandemie financiara), cand ne explicati ca Romania are toate conditiile sa nu fie consistent afectata de criza.

Domnule Basescu, si uite asa se face ca noi, cei care consumam stiri si media, infruntam cu intelepciune toate mesajele daunatoare. Asa cum am mestecat si luna trecuta optimismul dumneavoastra privind evolutia economica, cand va “permiteati sa sperati in mentinerea trendului ascendent al economiei pe luna aprilie”. Campaniile electorale sa traiasca, domnule Basescu, caci - din nou, ca si in octombrie- declaratiile optimiste si false le transmiteati in ajun de alegeri, de aceasta data pentru Parlamentul European.

Afirmatia de ieri despre recesiune contrazice pozitia dumneavoastra. de acum cateva saptamani, insa las cititorii nostri – deloc usor de pacalit, dupa cum observati aici – sa analizeze volatilitatea unui discurs ce are ca scop transformarea unui sef de stat in salvatorul natiunii.

Dar cititorii nostri sunt informati, domnule Presedinte, si constientizeaza ca realitatea nu este vesela, ba chiar dimpotriva. Ei stiu, spre deosebire de consilierii dumneavoastra, ca Produsul Intern Brut se va comprima si in T2, ca deja a inregistrat doua trimestre consecutive de scadere, definitie a recesiunii tehnice. Vesti nu tocmai bune, domnule Basescu, pe care le-ati ambalat frumos pana ieri: productia industriala s-a comprimat, retailul s-a redus, afacerile din constructii si servicii s-au erodat, iar agricultura, e clar ca nu poate sustine economia, mai ales in aceasta perioada.

Din punct de vedere tehnic suntem in recesiune de aproape trei luni, iar guvernantii nostri rostesc cuvantul (silabisit chiar, re-ce-si-u-ne) pentru prima oara abia in luna iunie. In mod cert, la finele trimestrului II vom intra in recesiune oficiala, iar sansa Romaniei de a o evita – sa zicem investitii in infrastructura – se va transforma in oportunitatea Romaniei de a iesi din recesiune. Doar ca discutia despre sanse si oportunitati vine cu o intarziere de jumatate de an. De ce, domnule Basescu? Cred ca (si) din cauza campaniilor electorale, astfel, incat in toamna (la un an de la declansarea crizei) ne vom intoarce de unde am plecat, caci chiar dumneavoastra afirmati ieri ca „exista riscul major ca in octombrie sa nu se poata plati salariile“.

Dar va mai spun o vorba, la final, domnule Presedinte. Mai aveti o sansa pana in toamna: sa schimbati definitia recesiunii. Asta imi aminteste despre o poveste nostima, prin care aflam ca definitia tehnica a fost creata de guvernul american pe spatele unui plic in 1967. O metoda “inteligenta” utilizata de economisti prin care au incercat ca sa-l salveze pe presedintele in functie de reactiile negative ale electoratului.

Ei bine, domnule Basescu, sa cautam atunci o definitie a recesiunii care sa ne explice ca nu ne aflam in recesiune.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.