Dimensiunea si importanta industriei de administrare a investitiilor

Stiai ca societatile de administrare a investitilor din Europa administrau la finalul anului 2010 active totale in valoare de 13,8 trilioane de EUR? Pentru a ne da seama de dimensiune, aceasta valoare reprezinta 103% din PIB-ul tarilor luate in calcul. Stiai ca industria administratorilor de investitii la nivel global avea la finalul anului 2009 o valoare de 36,5 trilioane EUR dupa valoarea activelor? Analizand situatia administratorilor de investitii pe regiuni, europenii erau la finalul anului 2009 pe locul doi in lume, administrand 37% din activele inregistrate la nivel global.



Datele EFAMA (European Fund and Asset Management Association), din care sunt preluate cele mai multe statistici in acest material, iau in calcul fonduri de investitii (deschise si inchise) si conturi administrate individual (fonduri de pensii, asiguratori, persoane cu portofolii mai mari de o anumita valoare administrate pe baza unui anumit mandat). EFAMA este o asociatie alcatuita din 27 de alte asociatii regionale de administratori (cum este AAF sau Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania) si alte 51 de companii.

Poate ne intrebam in acelasi timp si de ce industria administratorilor de investitii are o asemenea dimensiune in lume? Administratorii de investitii, companiile de asset management sau Societatile de Administrare a Investitiilor (SAI) ofera diversificare si un management performant al banilor, reducand riscul unui portofoliu, in acelasi timp operand pe baza unor costuri de tranzactionare scazute datorita volumelor mari pe care le ruleaza si implicit fortei mai mari de negociere.

Administratorii de investitii din Europa au un rol important in economia reala, datorita legaturii pe care o fac intre cei care doresc sa economiseasca si cei care au nevoie de fonduri pentru a-si finanta activitatea. Institutiile care ofera servicii de intermediere financiara in lume (care fac legatura intre cei care au resurse financiare si cei care au nevoie de resurse financiare) pot fi impartite in trei: 1. banci; 2. asiguratori si fonduri de pensii; 3. companii de asset management. Companiile de asset management sunt cele mai importante institutii care formeaza partea de buy- side pe pietele financiare. Acestea sunt specializate in managementul profesionist al resurselor. Acestea servesc nu doar clienti de retail, ci si clienti institutionali cum ar fi fonduri de pensii, companii de asigurari, etc.

Sa luam niste ordine de marime pentru a ne da seama despre ce cifre vorbim in Europa si care este structura industriei de asset management.

La finalul anului 2009, fondurile de investitii administrate in Europa aveau active de 6.190 mld EUR (51,1% din total active in administrare), iar conturile administrate individual reprezentau 6.177 mld EUR (49,9% din total active in administrare). Din cele 12,4 trilioane de EUR active administrate de europeni, 32% erau plasate in actiuni, adica o suma de cca. 4 trilioane EUR, iar 44% in obligatiuni, adica o suma de cca. 5,5 trilioane EUR.

Conform datelor publicate de Banca Centrala Europeana si calculelor EFAMA, la finalul anului 2009, activele administrate de societatile de asset management din Europa acumulau 25% din titlurile cu venit fix (debt securities) emise de institutii, companii, etc. din zona euro (sau 3.761 mld EUR) si 52% din valoarea free float-ului companiilor rezidente in zona euro (sau 1.371 mld EUR).

La asemenea cifre putem spune ca in multe tari europene, industria de asset management joaca un rol important in finantarea economiei. Investitiile in actiuni ale administratorilor de active din Europa sunt impresionante si daca ne raportam la capitalizarea tuturor companiilor listate pe o bursa apartinand unei tari de pe continentul european. Conform Bloomberg, in prezent capitalizarea bursiera din 34 de tari luate in calcul este de 9,8 trilioane EUR.

In Europa sunt inregistrate mai mult de 3.100 de societati de administrare a investitiilor, companii care au in total 80.000 de angajati (cifra nu ia in calcul serviciile de outsourcing si se refera la cei direct implicati in administrarea investitiilor), ceea ce inseamna ca fiecare administrator administreaza in medie active in valoare de aproximativ 4 miliarde EURO. Conform datelor pentru anul 2009, Anglia, Franta si Germania detineau 65% din totalul activele administrate in Europa.

La finalul anului 2010, Societatile de Administrare a Investitiilor din Romania administrau active in valoare de 5,74 miliarde RON sau 1,34 mld EUR, mai putin decat administreaza in medie un singur administrator de investitii din Europa. Aceasta cifra reprezinta 1,2% din Produsul Intern Brut al Romaniei.

Daca am lua in calcul si cele cinci Societati de Investitii Financiare (SIF) si Fondul Proprietatea, valoarea activelor fondurilor de investitii si conturilor individuale era la finalul anului 2010 de 28,04 miliarde RON sau 6,55 mld EUR. Valoarea reprezinta 5,7% din PIB. Luand in calcul si activele administrate de fondurile de pensii private obligatorii si facultative, dar si rezervele tehnice ale asiguratorilor din Romania de la finalul anului 2010, valoarea activelor administrare (nu doar de SAI-uri) era la finalul anului 2010 de 55,02 mld RON sau 12,86 mld EUR, raportat la PIB procentul fiind de 11,2%.

Tabelul de mai jos ofera o imagine detaliata cu privire la dimensiunea industriei administratorilor de investitii din Europa. (click pe tabel pentru marire).



Urmarind cifrele de mai sus putem spune ca viitorul suna bine si pentru industria de asset management din Romania. De ce avem nevoie? De o plaja mai mare de instrumente financiare disponibile local si de cresterea lichiditatii celor existente; de o popularitate mai mare a pietei de capital si de cresterea gradului de cultura investitionala in randul populatiei; de cresterea nivelului de trai si cresterea apetitului populatiei pentru economii si diversificarea acestora.

Diferentele ca stadiu de dezvoltare intre pietele de de actiuni, obligatiuni si produse derivate locale si piata de asset management din Romania nu sunt mari, toate avand nevoie de cele enumerate mai sus pentru cresterea in dimensiune si importanta. Acest lucru este validat si de structura pietei de asset management si de evolutia pe structura a activelor administrate. Astfel, in ultimii ani fondurile cu plasamente monetare au cunoscut o dinamica importanta, in timp ce fondurile de actiuni nu au atras decat marginal resurse financiare.



Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.