Beneficiile unui nou acord cu FMI

Procesul de reforma din Romania va fi, probabil, incetinit daca nu se semneaza un nou acord cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, la sfarsitul actualei intelegeri. Acordul precedent si cel actual (acoperind perioada 2009-2013) au fost cruciale pentru acest proces. Daca ne uitam la starea economiei romanesti inainte de semnarea acestor acorduri si acum, vedem ca situatia s-a stabilizat si cresterea a reinceput dar, mai important, au inceput schimbari semnificative in zone care au vazut putine imbunatatiri in primii 20 de ani dupa caderea regimului comunist. Reformele structurale au fost dureroase dar aboslut vitale pentru sanatatea economica a tarii, avand in vedere ca vechile metode de conducere a economiei s-au dovedit nesustenabile.

Am vazut reforme cheie sustinute de FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana in zone cum ar fi sanatatea sau transporturile, dar ma voi referi in mod special la reforma companiilor de stat unde, cu ajutorul FMI, a inceput un proces de implementare a unor standarde mai bune de guvernanta corporativa. Companiile romanesti de stat se afla in mijlocul procesului de selectare a consiliilor independente si a managerilor profesionisti, dar e posibil ca investitorii sa se intrebe daca, in absenta Fondului Monetar, acest proces va continua (chiar si in ritmul lent in care se desfasoara acum). Acelasi lucru se poate spune despre listarea acestor companii si despre imbunatatirea controlului si a responsabilitatii pe care le-ar aduce aceste listari.

Alte reforme notabile ar fi inceperea liberalizarii preturilor pentru gaze si electricitate si adoptarea Legii Energiei. Energia se vinde in acest moment intr-un mod mai transparent decat se vindea in urma cu cativa ani si, multumita acestor schimbari, intregul sector energetic se afla pe calea imbunatatirii eficientei si a cometitivitatii. La Fondul Proprietatea, noi am luptat pentru imbunatatirea modului in care sunt conduse companiile de stat inca de la preluarea mandatului, in 2010, si recunoastem ca sprijinul FMI a fost determinant pentru schimbarile pe care le-am vazut pana acum. Modul in care aceste companii opereaza si sunt conduse nu are o mica importanta, ci influenteaza intreaga economie a tarii, asa ca sunt de parere ca Romania nu isi poate permite sa opreasca acest proces

Ar trebui de asemenea sa adaug ca un nou acord ar proteja Romania in fata riscurilor internationale care se pot reflecta in costurile de imprumut si in abilitatea de a atrage finantare straina atunci cand este nevoie. Cu noile evenimente din Europa si din restul lumii, ar fi mai bine pentru Romania sa aiba aceasta plasa de siguranta in plus. Toate acestea sunt, in opinia mea, argumente puternice in favoarea unei noi intelegeri.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.