17 / 23

Constientizare mai puternica a fortei solidaritatii umane

Madalina Mihalache, sef al Biroului de Informare al Parlamentului European in Romania

• Cred ca primul lucru pe care-l vad posibil si probabil pentru anul 2016 este o constientizare mai puternica a fortei solidaritatii umane. Am vazut acest lucru manifestandu-se dupa tragedia de la Clubul Colectiv din Bucuresti si dupa oribilele atentate teroriste de la Paris, din 13 noiembrie. Aceasta este o baza care ma face sa ma simt in continuare intru totul optimista in legatura cu viitorul Uniunii Europene si cu viitorul Europei, in general. Cred ca cetatenii europeni nu se vor da batuti in fata acestor mari provocari cu care se confrunta in acest moment. Cred ca vor sti in continuare sa-si apere dreptul la o viata libera, democratica, prospera si in continuare solidara in UE.
• In calitate de reprezentant al Biroului Parlamentului European, cred ca nu trebuie sa uitam ca Parlamentul European nu este doar o institutie in care se aduna niste oameni si voteaza legislatia europeana, ci este, in primul rand, un loc in care idei diverse, pluraliste ale reprezentantilor alesi ai cetatenilor europeni isi croiesc calea si definesc politicile noastre pe termen lung. Cu aceasta pledoarie pentru optimism, derivat din forta solidaritatii umane si rezistenta ideilor umaniste ale europenilor as vrea sa nu uitam ca UE suntem si noi si din aceasta calitate deriva si beneficiile si responsabilitatile noastre, ale tuturor.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri