1 / 5

Criza, o buna oportunitate pentru construirea brandului personal

Perioadele de criza sunt o proba pentru valoarea intrinseca a brandingului personal, a raspuns Madalina Uceanu (foto dreapta) unei intrebari trimise de Marius Persinaru, Country General Manager Xerox Romania si Republica Moldova, unul dintre cititorii Wall-Street. Criza avantajeaza fondul in detrimentul formei – faptele si nu declaratiile - ceea ce face ca in aceasta perioada construirea unui brand sa aiba mai mult succes si sa fie mai solida.

“Criza poate potenta sau poate distruge un brand concentrat pe forma. Tocmai pentru ca criza este perioada in care se distileaza valorile reale”, a spus Uceanu.

Chiar daca criza ne afecteaza direct provocandu-ne esecuri, brandul personal poate supravietui daca isi face vizibile schimbarile de abordare survenite in urma esecului. “In masura in care imaginea si credibilitatea persoanei respective nu au fost afectate iremediabil (ceea ce e un caz extrem de rar), intotdeauna e posibila o revenire, o reinventare, indiferent daca e criza sau nu in contextul economic”, a spus Cosmin Alexandru.

La o intrebare legata de problema desuetudinii brandingului in cultura de afaceri, in conditiile in care multe “tepe” financiare au fost date sub acoperirea unor superbranduri, unul dintre cititorii Wall-Street, Robert Zanescu, Marketing Manager la Star Foods - PepsiCo, a raspuns ca brandingul, fie el personal sau comercial, este ancorat in contextul pietei. “La fel ca in domeniul comercial, unele branduri livreaza, altele nu. Constructia brandingului se face pe baza unei platforme fundamentale - valorile pe care brandul respectiv le detine (in cazul persoanelor acestea pot fi cei 7 ani de acasa, respectiv cele 10 porunci), la care se adauga in timp elemente specifice contextului in care brandul activeaza. Se vede din piata ca «superbrandurile» personale fara acoperire se pierd. E o chestiune de timp”.

In contextul crizei financiare, este putin probabil ca solutiile salvatoare sa vina din partea unor oameni cu branduri personale puternice, considera Cosmin Alexandru. “Oamenii care dedica mai putin timp constructiei continutului au mai mult timp pentru constructia imaginii. Situatia Romaniei e inca si mai complicata deoarece nicaieri in sistemul de educatie formala oamenii nu invata sa se exprime. Invata in multe locuri ce sa spuna, dar nicaieri cum. Acest aspect, insotit de o exacerbata teama de ridicol insuflata tot prin educatie celor care chiar au ceva de spus, duc la eliberarea spatiului public pentru cei pentru care ridicolul si lipsa de continut nu reprezinta o bariera de comunicare”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri