4 / 7

Ionescu: Mandat de criza, cu multe riscuri si sperante

Valentin Ionescu porneste increzator in acest mandat. Fiecare punct slab pe care il constata la piata are atasata o promisiune, un task, o asumare. Toate, cu increderea indeplinirii.

“Nu iau in calcul riscul esecului. Nu va fi usor, asteptarile sunt mari, dar simt ca lucrurile se vor misca. Exista o unitate mai mare ca niciodata si toti vrem sa schimbam ceva. Este un moment de referinta in activitatea Bursei, practic este ‘acum ori niciodata’. Exista doar riscul de a nu indeplini tot ce ne-am propus”, declara directorul BVB.

In opinia sa, acum este cel mai bun moment pentru a rezolva impasul in care se afla Bursa, mai ales ca exista semnale pozitive si din partea brokerilor si din partea politicului.

Sarcina mea va fi sa aduc toate elementele intr-un punct comun si sa construim o piata asa cum ar trebui sa fie dupa 15 ani”.

Din criza care a lovit Bursa si care inca mai are efecte, Ionescu spune ca s-au invatat multe. Marele punct slab al BVB este ca nu are o lichiditate si o adancime foarte mare. Astfel, urmand modelul Poloniei, managerul Bursei isi doreste sa creasca volumul tranzactiilor.

Din perspectiva traderului si a brokerului, Ionescu remarca faptul ca este important sa te pui in pozitia cumparatorului, atunci cand vrei sa vinzi un produs. Daca investitorii isi doresc lichiditate si diversitate, atunci Bursa are nevoie de companii.

O dorinta comuna a tuturor conducatorilor Bursei de la infiintare, dar neconcretizata din diverse motive. Ionescu stie ca nu este cel mai bun moment pentru listare, dar nu renunta. “Partea de promovare si de vanzari nu exista acum la Bursa, iar eu consider ca este foarte importanta. Vom miza pe promovarea avantajelor listarii la Bursa, voi merge personal la discutii cu potentialii emitenti si voi fi perseverent”, promite CEO-ul Bursei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri