Riscul, cuvantul de ordine
“In ceea ce priveste piata de factoring, efectele negative ale crizei financiare au ajuns in Romania din trimestrul IV din 2008, cand au aparut primele situatii dificile cu clientii in sensul ca unii dintre ei nu si-au mai putut rambursa liniile de finantare, din cauza unui blocaj financiar care se instituia usor, usor in economie la nivelul IMM-urilor”, explica Bogdan Rosu (foto).
Spre sfarsitul anului 2008, si in primele doua trimestre din 2009 si bancile care ofera factoring au instituit o temperare a acestui gen de finantare din mai multe motive. “In primul rand datorita faptului ca IMM-urile, carora li se adreseaza factoringul, traversau o perioada dificila, iar riscul in a le finanta crestea exponential. Practic, industrii cum sunt constructiile si transporturile au cazut brusc, astfel incat companiile de factoring s-au trezit ca au expuneri mari pe sectoare devenite riscante peste noapte”, adauga Rosu.
Lucrurile se schimbau de la o luna la alta, dupa cum a trecut in revista Bogdan Rosu, iar anumite sectoare, implicit unele companii, deveneau nefinantabile. “Factoringul, fiind un produs negarantat, singura modalitate de a te proteja din pozitia de creditor (companie de factoring, n.r.) este controlul foarte atent al riscului pe debitorii pe care ii accepti pentru finantare”, a tinut sa sublinieze Rosu.
Ceea ce s-a intamplat in ultima parte din 2008 si prima parte din 2009 a fost o reasezare a criteriilor de acceptare pentru companiile care doreau factoring si pentru debitorii acestora pe baze mult mai prudente. “Riscul a devenit mai mult decat oricand principalul criteriu de acceptare sau respingere a unui dosar, mai mult decat atractivitatea aducerii unui client nou si a generarii unui venit suplimentar”, aminteste Rosu.
In Romania, in ultimii ani “s-a facut un factoring de vreme buna”, comenteaza Rosu, pe fondul unei economii cu un ritm de crestere accentuat in care toata lumea prospera.
Creditorii, spune el, aveau de castigat de pe urma unor business-uri bune, insa cand acestea s-au dovedit a fi subrede pentru ca se bazau pe un numar mic de clienti sau nu aveau asigurate incasarile, astfel incat cash-flow-ul companiei sa ramana unul sanatos, desigur ca aceste afaceri nu au mai fost atat de atractive, iar toti cei care finantau au luat masuri de reducere a expunerii in sensul reducerii liniilor de finantare acordate anterior sau nu le-au mai reinnoit. Totodata, nu au mai fost acceptate noi linii de finantare pe anumite profile de risc.
“Cota de piata a devenit un obiectiv secundar. Primul obiectiv a devenit, ca la toate institutiile de creditare din lume, pastrarea sub control a riscului si protejarea capitalului”, explica Rosu.
Spre sfarsitul anului 2008, si in primele doua trimestre din 2009 si bancile care ofera factoring au instituit o temperare a acestui gen de finantare din mai multe motive. “In primul rand datorita faptului ca IMM-urile, carora li se adreseaza factoringul, traversau o perioada dificila, iar riscul in a le finanta crestea exponential. Practic, industrii cum sunt constructiile si transporturile au cazut brusc, astfel incat companiile de factoring s-au trezit ca au expuneri mari pe sectoare devenite riscante peste noapte”, adauga Rosu.
Lucrurile se schimbau de la o luna la alta, dupa cum a trecut in revista Bogdan Rosu, iar anumite sectoare, implicit unele companii, deveneau nefinantabile. “Factoringul, fiind un produs negarantat, singura modalitate de a te proteja din pozitia de creditor (companie de factoring, n.r.) este controlul foarte atent al riscului pe debitorii pe care ii accepti pentru finantare”, a tinut sa sublinieze Rosu.
Ceea ce s-a intamplat in ultima parte din 2008 si prima parte din 2009 a fost o reasezare a criteriilor de acceptare pentru companiile care doreau factoring si pentru debitorii acestora pe baze mult mai prudente. “Riscul a devenit mai mult decat oricand principalul criteriu de acceptare sau respingere a unui dosar, mai mult decat atractivitatea aducerii unui client nou si a generarii unui venit suplimentar”, aminteste Rosu.
In Romania, in ultimii ani “s-a facut un factoring de vreme buna”, comenteaza Rosu, pe fondul unei economii cu un ritm de crestere accentuat in care toata lumea prospera.
Creditorii, spune el, aveau de castigat de pe urma unor business-uri bune, insa cand acestea s-au dovedit a fi subrede pentru ca se bazau pe un numar mic de clienti sau nu aveau asigurate incasarile, astfel incat cash-flow-ul companiei sa ramana unul sanatos, desigur ca aceste afaceri nu au mai fost atat de atractive, iar toti cei care finantau au luat masuri de reducere a expunerii in sensul reducerii liniilor de finantare acordate anterior sau nu le-au mai reinnoit. Totodata, nu au mai fost acceptate noi linii de finantare pe anumite profile de risc.
“Cota de piata a devenit un obiectiv secundar. Primul obiectiv a devenit, ca la toate institutiile de creditare din lume, pastrarea sub control a riscului si protejarea capitalului”, explica Rosu.