Cel mai influent factor care determina soarta unei perechi valutare precum EurRon sau UsdRon intr-o anumita perioada este apetitul fata de risc, cunoscut si sub denumirea de sentiment al pietei sau masura in care pietele sunt optimiste sau pesimiste. Daca se simt optimiste, de-a lungul unei perioade de ore, saptamani sau chiar mai mult, activele supuse riscului, precum RON, tind sa creasca in timp ce activele de refugiu sau activele de siguranta tind sa scada si vice-versa.

Sentimenul pietei conduce fluxul de capital dinspre active si economii cu grad mai ridicat de risc catre active si piete cu grad mai scazut de risc si vice-versa.

Iata intrebarile care se pun in mod evident:

• Care sunt factorii care genereaza acest sentiment general al pietei?
• Cum il prevad speculatorii si investitorii?

Cauzele acestui optimism sau pesimism din piata sunt dezbatute si discutate zilnic in mass-media financiara. De-a lungul timpului, veti dezvolta propriile surse preferate de stiri si analize si va veti forma propriile opinii sau, cel putin, veti identifica un grup restrans de brokeri in care aveti incredere. Uneori cauzele ce stau la baza sentimentului pietei sunt clare, alteori nu sunt. Cu toate acestea, sentimentul real al pietei este de obicei destul de clar, chiar si atunci cand cauza sa nu este.

Cum se poate determina daca pietele favorizeaza activele riscante sau pe cele de refugiu, la un moment dat?

Analizati graficele urmatoarelor barometre ale riscului, actiunea pretului si trendul si veti avea o imagine realista asupra optimismului pietelor (fiind favorizate activele cu apetit fata de risc) sau pesimismului acestora (favorizand activele cu aversiune fata de risc).

De ce este important acest lucru?

Unele valute au evolutii oscilante (in sus si in jos) in raport cu aceste barometre privind apetitul pentru risc si alte active de risc, astfel incat sunt denumite valute de risc. Altele se comporta exact in sens invers, fiind cunoscute sub numele de valute de siguranta sau de refugiu. In tabelul de mai jos puteti observa modul in care se pozitioneaza valutele in intervalul risc - refugiu.

Barometrele riscului

Exista numeroase astfel de barometre, acestea variind in functie de gradul de eficacitate si de rafinament. In cadrul acestui articol va vom prezenta doar cateva dintre ele, care sunt usor de gasit si de utilizat. De obicei, aceste instrumente indica intr-o maniera realista daca pietele se simt optimiste sau pesimiste. Aceasta informatie va poate oferi numeroase indicii cu privire la performantele pe care le-ar putea inregistra o anumita categorie de active, intr-o perioada determinata.

• Indicii bursieri globali, precum S&P 500 (S&P 500)
• Preturile obigatiunilor suverane
• Indicii principalelor valute
• Preturile marfurilor, precum Cuprul si Petrolul
• Aurul si Argintul, ca alternative la detineri in cele mai raspandite forme de numerar, USD si EUR

Indicele S&P 500 (SP500)

Daca ar trebui sa alegem un singur instrument de masurare a sentimentului pietei, acesta ar fi indicele S&P 500. In cazul in care el creste, este de asteptat ca si activele si valutele de risc (incepand cu valute emergente precum RON, HUF sau PLN si pana la cele majore precum AUD, NZD, CAD, EUR si GBP) sa creasca de asemenea. In acest context, ne vom astepta ca activele si valutele de refugiu (JPY, USD si CHF) sa actioneze in sens invers, deci sa scada. Din diverse motive, indicii bursieri majori sunt considerati cei mai relevanti indicatori ai apetitului global pentru risc. Desi exista loc pentru dezbateri cu privire la identificarea celui mai bun indicator in anumite circumstante date, S&P 500, cel mai mare indice plafon al celei mai mari economii din lume, tinde sa fie cel mai popular barometru unic de risc si, totodata, se bucura de o putere de predictie semnificativa. Cu alte cuvinte, pietele il urmaresc intens, motiv pentru care are influenta.

Retineti, statisticile nu sunt reguli ‘batute in cuie’. Performantele valutelor pe termen scurt pot diferi semnificativ, intrucat evenimentele zilnice sau saptamanale pot influenta unele valute intr-o masura mai mare decat pe altele si exista si alti factori de influenta, care in functie de context pot avea o greutate mai mare sau mai mica. Acestia insa vor fi prezentati in articolele viitoare.

Grafic SP500. Sursa - Admiral Markets WebTrader

Preturile obligatiunilor suverane majore

Obligatiunile sau bondurile sunt active clasice de refugiu si, ca atare, evolueaza in directia opusa a actiunilor si a valutelor de risc precum Leul.

Ca si in cazul actiunilor, obligatiunile de stat americane pe 10 ani (din punct de vedere tehnic, un ordin de plata in trezorerie), este cel mai urmarit indicator privind preturile si randamentele obligatiunilor. Obligatiunile suverane ale principalelor puteri economice, precum Germania sau Japonia, au fost considerate multa vreme active de refugiu. Obligatiunile americane se numara printre acestea din diverse motive, primul dintre ele fiind lichiditatea (disponibilitatea) si stabilitatea economiei americane. Cand pietele sunt pesimiste, investitorii isi retrag o parte din capitalul investit cu un grad mai ridicat de risc pentru randamente superioare si cauta doar sa-si protejeze capitalul.
Desi nu sunt la fel de populare precum indicii bursieri, aveti posibilitatea sa gasiti destul de usor date si grafice cu privire la preturile acestora pe orice canal media important din domeniul financiar.

Indicii principalelor valute

Performanta relativa a riscului sau valutele de refugiu ofera o perspectiva rapida asupra apetitului pentru risc. Dolarul american si euro au indici proprii. Indicele dolarului american este un indice (sau masura) a valorii dolarului Statelor Unite in raport cu un cos de valute straine, adesea denumit ca un cos de valute ale partenerilor comerciali ai SUA.

Intrucat USD este o moneda de refugiu, un indice USD in crestere este un semn de pesimism si vice-versa. Va rugam sa retineti faptul ca perechea UsdRon este mai volatila in comparatie cu EurRon, deoarece Usd este o valuta de refugiu, in timp ce Ron si Euro sunt valute de risc.

O modalitate mai solicitanta, insa mai amanuntita, prin care poate fi verificata performanta unei valute date consta in compararea graficelor perechilor valutare ce contin USD. Cele mai decente platforme de tranzactionare oferite gratuit de catre brokerii forex atunci cand cand va deschideti un cont de trading va permit sa faceti acest lucru.

Preturile marfurilor, precum Cuprul si Petrolul

Cuprul este adesea denumit „Dr. Cupru“ deoarece, avand in vedere utilizarea sa pe scara larga in industrie, se presupune ca preturile sale pot diagnostica cu precizie activitate economica. Consumul de petrol este strans legat de perceptiile cu privire la ritmul viitor al activitatii economice. Atunci cand investitorii considera ca vor sosi vremuri mai bune, preturile marfurilor tind sa creasca, in timp ce USD tinde sa scada. Marele lor dezavantaj este ca, uneori, preturile acestora sunt supuse unor manipulari temporare generate de jucatori mari sau speculatori, mai degraba decat de cererea si oferta din piata reala, intrucat cele mai multe tranzactii cu marfuri sunt speculative, pariuri pe diferenta de pret.

Grafic petrol WTI. Sursa - Admiral Markets WebTrader

Aurul si Argintul pentru sporirea increderii in cele mai raspandite forme de numerar, USD si EUR

Contrar credintei populare si a tot ceea ce vedeti in cea mai mare parte a presei din domeniul financiar, aurul nu este un activ de refugiu, dar nici unul de risc. In schimb, el este o alternativa la banii de hartie, care creste si scade in functie de nivelul temerilor cu privire la randamentul real al celor mai utilizate forme de numerar

Atunci cand pietele sunt pesimiste in ceea ce priveste USD, EUR sau ambele (rar, dar se poate intampla), aurul tinde sa creasca si vice-versa. Acest lucru se intampla atunci cand asteptarile privind inflatia depasesc ratele dobanzilor, ceea ce inseamna ca pietele speculeaza ratele dobanzilor negative (calculate ca diferenta intre rata nominala a dobanzii si cea a inflatiei). Astfel, investitorii tind sa renunte la banii de hartie si sa cumpere aur ca activ de refugiu.

In concluzie

Barometrele pe care le-am mentionat anterior cu privire la sentimentul pietei se aplica, in general, in cazul tuturor pietelor de active majore, inclusiv valute precum RON-ul. Dupa cum veti vedea in cadrul urmatoarelor 6 articole, a constientiza cum si de ce diferite clase de active tind sa evolueze in directii opuse sau similare este ceva ce va trebui sa invatati.
In ciuda faptului ca sentimentul pietei poate fi cel mai influent factor fundamental al valutelor si al preturilor altor active, trebuie sa aveti in vedere faptul ca nu exista un singur mijloc universal acceptat prin care el poate fi masurat. In consecinta, sentimentul pietei este, intr-adevar, un rezultat agregat al unei combinatii de factori fundamentali.

Acest articol face parte dintr-o campanie editoriala de informare referitoare la cei 7 factori de influenta ai cursului de schimb valutar, sustinuta de Admiral Markets.

In articolul urmator vom aborda factori de influenta ai cursului valutar mult mai specifici si mai usor de cuantificat: ratele dobanzilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »


Setari Cookie-uri