Ministrul de Finante al Irlandei a spus recent pentru Wall Street Journal ca intentioneaza sa schimbe legile ce reglementeaza afacerile fara rezidenta fiscala care permiteau companiilor ca Apple sau Amazon sa beneficieze de taxe mult mai favorabile.

Apple sau alte firme puteau sa isi dirijeze profiturile catre subsidiarele din Irlanda sau catre "companii fantoma" care nu declarasera nicio rezidenta fiscala. Practic, directia de actiune anuntata de guvernul irlandez vizeaza companiile fara rezidenta fiscala, intentionand sa scoata in afara legii practica prin care o companie poate sa nu declare o rezidenta fiscala.

Insa, potrivit analistilor, marile companii care nu au declarat o rezidenta fiscala vor alege sa isi declare rezidenta in orice alta jurisdictie offshore, chiar si in Insulele Bermude, paradis fiscal unde nu exista taxe pe profitul corporatiilor, motiv pentru care intentiile guvernului irlandez nu ar trebui sa afecteze prea mult acesti giganti.

Potrivit unei investigatii a Senatului american, Apple a evitat sa plateasca impozite de miliarde de dolari exploatand sistemul fiscal irlandez.

"Sunt foarte multe tari in Europa care pot fi folosite cum vrei pentru a plati mai putine taxe. Chiar si in Germania poti sa eviti plata unor taxe daca stii unde sa te uiti", a declarat pentru wall-street.ro Alexander Milcev, partener in cadrul EY Romania.

Recent, OECD a stabilit o serie de directii de actiune pentru eliminarea discrepantelor intre sistemele de taxare la nivel international, astfel incat sa fie cat mai putine astfel de "chichite" legislative ce permit marilor companii sa evite plata taxelor, a explicat Milcev tendinta care se contureaza la nivel global si care justifica si declaratiile premierului irlandez.

"Cat timp vor exista taxe, va exista si evaziune si cata vreme sistemele fiscale sunt complexe si greoaie, firmele vor cauta sa se refugieze in jurisdictii mai simple si mai putin taxate".

Consultantul fiscal avertizeaza, insa, ca nu toate mecanismele folosite de companii pentru a plati mai putine taxe sunt nocive. Spre exemplu cele prin care companiile evita dubla impunere sunt justificate, pentru ca altfel o firma ar plati taxe in ambele tari si mediul de business ar putea avea de suferit.

Cum se apara Apple in fata acuzatiilor?

Gigantul Apple a raspuns totusi acuzatiilor ca isi "parcheaza" miliardele de dolari in cash in alte jurisdictii in cadrul unei comisii a Senatului american prin vocea lui Tim Cook, CEO-ul companiei.

El a declarat comisiei ca Apple plateste toate taxele pe care le datoreaza statului american, supunandu-se atat legii, cat si spiritului legii. Doar anul trecut Apple a platit taxe de 6 miliarde de dolari catre Fiscul american, ceea ce inseamna o taxa efectiva de 30%.

Atat Apple, cat si alte companii precum Google, Amazon sau Starbucks, sunt "urmarite" de numeroase guverne pentru metodele prin care evita plata taxelor, iar una dintre tarile in care au un regim fiscal prietenos este Irlanda.

Citeste si:

Insa, Tim Cook a acuzat legislatia fiscala greoaie din Statele Unite, care necesita o "simplificare dramatica" pentru a deveni corecta pentru companii si pentru a preveni astfel exodul acestora spre jurisdictiile offshore.

Comsia din Senatul american care investigheaza metodele prin care multinationalele reusesc sa isi mute castigurile offshore a acuzat Apple ca, desi este unul dintre cei mai mari contribuabili, se numara in acelasi timp printre cele mai mari companii care evita plata unor taxe, cel putin in cuantumul estimat de Fisc.

Apple are o rezerva de cash de 145 miliarde dolari, dar Senatul crede ca circa 100 miliarde sunt "parcati" in offshore.

"Apple nu a fost multumita doar sa isi mute profiturile in jurisdictii offshore cu taxe mai mici. Apple a cautat Sfantul Graal in ceea ce priveste evitarea platii taxelor. A creat entitati offshore in care a plasat zeci de miliarde de dolari, in timp ce sustinea ca nu este rezidenta fiscal nicaieri", a spus seful comisiei din Senatul american, Carl Levin.

De cealalta parte, Apple a replicat ca nu si-a transferat proprietatea intelectuala in offshore si nu a vandut mai departe produse din offshore catre SUA pentru a evita plata taxelor. De asemenea nu a luat credite din offshore pentru a-si finanta operatiunile din piata americana si nici nu detine bani in vreo insula din Caraibe si nici nu are deschis un cont la o banca din Insulele Cayman.

Apple a justificat miliardele de dolari din conturile unor banci straine prin faptul ca isi vinde majoritatea produselor catre pietele din afara SUA si, ca urmare, aceste incasari erau taxate in jurisdictiile respective.

Wall-Street.ro te provoaca la dezbatere. Credeti ca marile corporatii ar trebui "haituite" pentru metodele de evitare a platii unor taxe, desi acestea nu fac evaziune fiscala si angajeaza in acelasi timp sute de mii de oameni? Unde credeti ca sta dreptatea?

1. Credeti ca marile corporatii ar trebui "haituite" pentru metodele de evitare a taxelor?