Presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Mohammad Murad, a declarat ca mai putin de 3% dintre angajatii din turism stiu cum il cheama pe ministrul de resort, Florin Jianu, care nu promoveaza turismul, iar patronatele din domeniu au ajuns sa o regrete pe Maria Grapini. “"Nici 3% din cei care lucreaza in turism nu stiu cum il cheama pe ministru. Nu vorbesc de oamenii normali, care nu il cunosc deloc. Nu asa se face turism. Turismul este imagine. Turismul inseamna comunicare si cat mai multe actiuni de promovare. Nu exista acest lucru. Ieri discutam cu mai multi sefi de patronate din turism si am inceput sa plangem dupa doamna Grapini. Fara comunicare nu se poate nimic. Nu putem face turism pe ascuns", a mai spus Murad.

In replica, Florin Jianu a declarat la WALL STREET 360 ca “trebuie sa multumeasca atat IMM-urile, cat si turismul”. “Pentru turism imi doresc tineri sa dinamizeze aceasta piata, e un mediu prafuit, ne comportam ca in anii 80-90. Trebuie incercat un alt tip de abordare. Unele voci au incercat sa ironizeze clusterele de turism. Spre comparatie, cel din Madrid face cateva sute de milioane de euro anual. Romania trebuie sa se pozitioneze cumva pe aceasta piata in care fiecare tara are o mare, are un munte, insa trebuie sa ai o voce distincta. Prin atragerea unor turisti tineri din strainatate putem sa ne asiguram cel putin doua generatii de turisti. Turistii tineri din Polonia veneau in Romania tocmai pe baza nostalgiei parintilor lor”, sustine Florin Jianu.

In opinia sa, situatia trebuie abordata la nivel colaborativ, altfel toate partile implicate “vor avea de pierdut”. “Clusterele inseamna colaborare. Daca eu imi iau bilet de la un operator dintr-o zona anume respectivul imi poate recomanda o inghetata buna de la un vecin. Trebuie sa vedem lucrurile la nivel colaborativ, altfel vom pierde cu totii”, completeaza Jianu.