Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va face propuneri concrete cu privire la felul in care ofertele publice initiale de actiuni (IPO) sunt adresate micilor investitori, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul BVB. Declaratia vine in contextul in care statul roman a reusit saptamana trecuta sa vanda cu succes pe bursa 15% din actiunile Romagaz, insa doar o mica parte din acestea au revenit investitorilor de retail.

“Oferta Romgaz este un succes, dar ma asteptam la chiar mai mult din punct de vedere al numarului de investitori de retail. Trebuie sa lucram la imbunatatirea IPO-urilor cand vorbim de felul in care acestea sunt adresate micilor investitori si vom face propuneri concrete cu privire la acest subiect. Ambitia noastra ar trebui sa fie sa ii convingem pe cei care au cerut GDR-uri sa le converteasca in actiuni.”, a mentionat seful Bursei de la Bucuresti.

Oferta a fost accesibila atat pe Bursa de la Bucuresti, cat si pe cea din Londra, investitorii avand posibilitatea de a subscrie direct sau prin intermediul unor certificate globale de depozit (GDR).

Peste 60% din titlurile subscrise au fost pentru GDR-uri, iar diferenta de 37% a fost pentru actiuni, insa la alocare raportul s-a inversat, investitorii primind 64% din oferta in actiuni.

“Nu as zicem ca suntem de acord cu aceasta situatie, in care o treime din oferta se afla sub forma de GDR-uri; este o provocare pentru noi. Totusi, este adevarat ca aceasta masura de emitere a GDR-urilor a fost necesara si respectam asta”, spune Sobolewski.

Inaintea inceperii ofertei Romgaz, oficialii BVB s-au declarat impotriva unei listari secundare in alta piata, masura care a fost in schimb sustinuta de statul roman si consortiul de intermediari condus de americanii de la Goldman Sachs.

“Este satisfactia BVB ca am avut dreptate inca de la inceput cand am spus ca nu trebuie sa subestimam dorinta investitorilor de a deveni participanti directi in piata locala, prin oferta Romgaz”, afirma Ludwik Sobolewski.

Oferta Romgaz a fost finalizata in data de 31 noiembrie, statul roman reusind sa vanda 15% din actiuni prin oferta initiala pe Bursa de la Bucuresti. Valoarea IPO-ului a fost de 1,7 miliarde lei (382,8 milioane euro), aproape de maximul vizat, transa destinata investitorilor mici fiind majorata de la 15% la 20% din totalul ofertei.

Pretul a fost fixat la 30 lei pentru o actiune, aproape de nivelul superior al intervalului stabilit, rezultand un cost de 9,25 dolari pentru certificate de depozit (GDR-uri) vandute pe piata de la Londra.

Astfel, in cadrul ofertei, micii investitori de retail au cumparat la preturi de 28,5 lei (5% discount acordat pentru subscrierile din primele cinci zile ale ofertei) si 29,1 lei (3% discount pentru subscrierile din a sasea zi a ofertei).

Investitorii au plasat in total ordine de 2,8 miliarde euro, dintre care 204 investitori institutionali au realizat subscrieri de peste 1,7 miliarde de euro, iar 11.903 investitori de retail au subscris de peste 1,1 miliarde euro.

Aproximativ 40% din actiunile si certificatele globale de depozit din cadrul ofertei au fost vandute institutiilor si publicului din Romania si 60% investitorilor institutionali din afara Romaniei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri