17 Iunie 2011

Referendum pentru reorganizarea teritoriala: Ce intrebare propune USL



Liderii USL au trimis adrese presedintilor PSD si PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativa, intrebarea propusa de Ponta si Antonescu fiind: "Sunteti de acord cu intentia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?".

Cei doi co-presedinti ai Uniunii Social-Liberale au semnat adrese catre presedintii PSD si PNL de consilii judetene si ceilalti consilieri ai Uniunii, pentru declansarea referendumurilor judetene asupra eventualei reorganizari, potrivit Mediafax.

Decizia semnata de Victor Ponta si Crin Antonescu pentru initierea demersurilor de consultare publica asupra eventualei desfiintari a actualelor judete cuprinde si o recomandare de intrebare pentru referendumuri.

"Sunteti de acord cu intentia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?", cu variantele de raspuns "Da" si "Nu", este intrebarea recomandata de USL, a anuntat, joi, purtatorul de cuvant al departamentelor PSD, Olguta Vasilescu.



Citeste si