9 Septembrie 2014

Creste cantitatea de lapte de vaca preluata de procesatori de pe plan local si scad importurile



Cantitatea de lapte de vaca pe care procesatorii au colectat-o de la exploatatii agricole si centre de colectare a crescut cu 14,9% in primele sapte luni, comparativ cu perioada similara a anului trecut, la 601.204 tone, in timp ce importurile au scazut cu 15,2%, la 48.580 tone, potrivit datelor INS, scrie Mediafax.

Toate categoriile de lactate au inregistrat cresteri ale productiei in perioada analizata, astfel: lapte de consum, cu 17,4%, branzeturile inclusiv branza obtinuta exclusiv din lapte de vaca cu 10,9%, smantana de consum cu 12,4%, untul cu 7,9%, laptele acidulat (iaurt, iaurt de baut si altele) cu 3,8%.

In iulie, comparativ cu luna precedenta, cantitatea de lapte de vaca colectata de unitatile procesatoare a scazut cu 4,5%, la 96.487 tone. Dintre principalele produse lactate, cea mai mare scadere a productiei a avut loc la branzeturi, cu 8,2%, urmate de laptele de consum, cu 4,2%.

Cresteri ale productiei, in iulie, comparativ cu iunie, au fost consemnate de smantana de consum, cu 11%, lapte acidulat (iaurt, iaurt de baut, lapte batut si altele), cu 10%, si unt, cu 2,9%. Cantitatea de lapte brut importat a crescut de la 4.802 tone in iunie la 4.880 tone in iulie.

Fata de luna corespunzatoare din anul precedent, cantitatea de lapte de vaca colectata de unitatile procesatoare a crescut cu 11,7%, cu cresteri ale productiei la lapte de consum, smantana, unt si lapte acidulat si scadere la productia de branzeturi.



Citeste si