Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la dezbaterea din Plenul Senatului a moţiunii simple depusă de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat.

Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul "Tânărul Fermier" se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora.

Domnilor, cei care au plecat din păcate în această perioadă, pleacă de ani de zile, ca urmare a contractelor pe care le au cu angajatorii de acolo. Mulţi dintre ei alungaţi de politica păguboasă a PSD-ului, din regiunile pârjolite de baronii voştri. Ce programe aţi gândit voi pentru românii care au plecat să muncească în Europa? Aţi alungat din ţară peste 4 milioane de români, în cei 22 de ani de guvernare, iar acum le propuneţi să cultive acasă sparanghel? Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul "Tânărul Fermier" va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora

Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune, scrie Agerpres.

"Nu le vom mai da prietenilor voştri pe redevenţe ridicole. Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară", a mai spus Oros.

Moţiunea simplă "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, a fost dezbătută luni în plenul Senatului. Semnatarii au solicitat demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, "până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei".

Moţiunea a fost adoptată cu 68 de voturi "pentru", 32 "împotrivă" şi cinci abţineri.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri