Cum protejezi cultura de roșii pentru o recoltă bogată

Cultura de roșii joacă un rol important în agricultura românească, cele mai întâlnite tipuri de culturi fiind cele în câmp deschis și în spații protejate (sere și solarii). În România se cultivă peste 70 de soiuri și hibrizi de tomate, care mai apoi sunt folosite la scară largă în industria alimentară.

Însă, pentru a avea o recoltă bogată și calitativă, cultura de roșii trebuie protejată împotriva bolilor și a altor factori care pot duce la deprecierea roșiilor. Există numeroase metode care pot fi de ajutor în acest sens, de la aplicarea tratamentelor corespunzătoare și până la efectuarea lucrărilor de îngrijire. Iată, așadar, care sunt etapele esențiale pentru a proteja cultura de roșii:

Alegerea și pregătirea terenului

Terenul pe care urmează să fie plantate tomatele trebuie să fie însorit, irigat și fertil. Mai apoi, solul trebuie mărunțit pentru a realiza patul germinativ, urmând ca solul să fie nivelat pentru a preveni acumularea de apă.

Tot în această etapă este important să se efectueze și fertilizarea solului cu îngrășăminte. Fertilizarea de bază se face cu o cantitate de gunoi de grajd descompus sau semidescompus, cuprinsă între 50 și 100 t/ha, împreună cu sulfat de potasiu și superfosfat. După ce a fost realizată fertilizarea, terenul trebuie modelat, iar rândurile trebuie marcate. Această primă etapă de pregătire a terenului este esențială pentru a oferi culturii de roșii un start bun.

Protejarea împotriva bolilor

Cultura de roșii este predispusă la apariția multor boli, motiv pentru care este esențial ca lucrările pentru combaterea bolilor să fie făcute cu multă grijă și atenție, pentru a nu afecta calitatea produselor. Printre cele mai frecvente boli la tomate se numără alternarioza sau pătarea brună, care poate distruge întreaga cultură și poate opri procesul de creștere al tomatelor. Alte boli periculoase sunt mana, făinarea, putregaiul cenușiu și septorioza.

Citeste si:
Ludovic Orban: Nu putem da despăgubiri fermierilor după cum vrem noi
Ludovic Orban: Nu putem da...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...

Combaterea bolilor trebuie făcută prin aplicarea unui tratament cu fungicid care poate acționa asupra unui spectru larg de boli și care să inhibe dezvoltarea agentului patogen încă din stadiile incipiente. În acest fel, cultura de roșii va fi protejată pe o perioadă îndelungată, iar tomatele vor avea calitatea dorită la recoltare.

Lucrări de întreținere în câmp

În cazul în care roșiile sunt cultivate în spațiu deschis, una dintre lucrările de îngrijire este completarea golurilor, urmată de prășile manuale sau mecanizate. Apoi, pentru ca plantele să fie aerisite și să aibă acces la lumină, este importantă palisarea plantelor.

Copilitul ajută la eliminarea lăstarilor care pot priva plantele de lumină, nutrienți și apă, în timp ce defolierea este necesară pentru a îndepărta frunzele bolnave sau îmbătrânite de la baza plantelor, care pot afecta dezvoltarea tomatelor.

Lucrări de întreținere în sere și solarii

În cazul în care este vorba de o cultură de roșii în spațiu protejat, trebuie respectate lucrările de îngrijire generale, care cuprind completarea golurilor, palisarea, copilitul și defolierea. În același timp, doar dacă este nevoie, trebuie realizată afânarea solului, fie manual, fie mecanizat.

Citeste si:
MADR acorda compensatii de 1,9 mil. euro pentru serele si solariile...
MADR acorda compensatii de...

Având în vedere că este vorba de spațiu protejat, poate fi necesară realizarea unei polenizări suplimentare, cu atât mai mult dacă lumina este deficitară sau umiditatea aerului este crescută.

Printre alte aspecte care sunt esențiale pentru protejarea culturii de roșii se numără folosirea unor răsaduri medii, cu aspect sănătos, plantarea răsadurilor adânc și irigarea corectă a plantelor. Apa trebuie să ajungă în sol, nu pe frunze. În sere și solarii, irigarea se face pe rigole și prin aspersie.

Nu în ultimul rând, trebuie aplicat un tratament cu insecticid pentru combaterea dăunătorilor și un tratament cu erbicid pentru a combate buruienile. Toate aceste lucrări vor ajuta în mod semnificativ la protecția culturii de roșii și la obținerea unei recolte bogate, cu tomate de calitate.

Citeste si:
Decizie definitivă în privința confiscării terenurilor de la Popoviciu
Decizie definitivă a ÎCCJ în...
Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri