În urmă cu câteva luni, unii fermieri au fost nevoiți să arunce pe câmp producția deoarece nu au putut să vândă marfa, fiind nemulțumiți de prețurile prea mici din piață. Marius Micu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) este de părere că fermierii din sectorul legumicol ar trebui să se asocieze în cooperative pentru a putea „supraviețui”, iar statul nu poate oferi doar ajutoare sociale fără ca agricultorii să nu miște un deget.

„În ceea ce privește sectorul legumicol, trebuie să înțelegem un anumit lucru întrucât acest sector are o anumită specificitate. Sunt foarte numeroși cei care cultivă suprafețe destul de mici. Până în acest moment nu s-a înțeles sau nu s-a impus înțelegerea organizării pieței. Dacă noi vom produce în anumite zone restrânse, vom vinde la poartă și ne vom plânge doar că supermarketul nu cumpără sau că importă. Trebuie să fie un efort integrat din partea tuturor”, a declarat Marius Micu, secretarul de stat în cadrul MADR (FOTO), pentru wall-street.ro.

Sursă foto: Agerpres

Acesta spune că sectorul legumicol este cel mai dezorganizat din agricultură, specificitatea acestuia impunând formarea de cooperative. Potrivit secretarului de stat, Ministerul susține mai mult ca niciodată cooperativele agricole în tot ceea ce înseamnă măsuri de sprijin. Fermierii care nu se pot adapta condițiilor minime care sunt impuse de piață și inclusiv de supermarketuri ar trebui să se grupeze într-o cooperativă agricolă.

Cum susține statul legumicultorii

„Nu am auzit să se vorbească foarte serios în rândul fermierilor despre cooperative. Statul nu poate da doar ajutoare sociale, iar cealaltă parte să nu facă nimic și să aștepte doar aceste beneficii financiare. Trebuie să fie un efort integrat, din ambele părți”, a declarat Marius Micu, secretarul de stat în cadrul MADR.

Reprezentantul Ministerului spune că statul susține fermierii prin instrumentele puse la dispoziție de Uniunea Europeană: fonduri europene, subvenții, ecoscheme.

Totodată, acesta precizează că statul român susține sectorul legumicol prin ajutoarele de minimis, care se adresează pe mai multe culturi, printre care și usturoi, ardei, castraveți, tomate varza alba şi roşie şi vinete.

„Toate politicile pe care le avem în acest domeniu sunt pentru susținerea instrumentelor viabile care îi pot face pe legumicultori să corespundă nevoilor unei economii libere de piață”, a declarat Marius Micu.

Pe de altă parte, unii fermieri sunt încă reticenți să se asocieze într-o cooperativă sau să facă parte din aceste forme asociative. Un fermier din Bacău care cultivă grâu spune că motivul pentru care nu dorește să se asocieze cu alți agricultori este interesul ascuns al celor care administrează asociația.

„Cooperativele în momentul de față nu sunt atât de dezvoltate încât să funcționeze cum trebuie. Putem cinci sau șase femieri să formăm peste noapte o cooperativă. Problema nu este cooperativa, ci cei care administrează asociația deoarece fiecare îți vede propriul interes, cel al business-ului”, spune Marius Micu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri