7 Februarie 2022

În fața scumpirilor fără precedent, Ministrul Agriculturii dă asigurări că alimentele nu vor fi raționalizate



Ministrul Agrculturii, Adrian Chesnoiu, a ieșit într-o conferință de presă pentru a lămuri situația prețurilor foarte mari la alimente și a soluțiilor pe care le vede pentru această problemă.

Acesta a declarat de asemenea faptul că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, precizând că „se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic”, transmite Hotnews.

Totodată, acesta a spus că analiza va avea în vedere „aspecte care ţin de angajament bugetar care ţin şi de o echilibrare a pieţei".

„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care, unii care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă", a declarat Adrian Chesnoiu conform aceleiași surse.

Evident, acesta făacea referire la un moment din perioada comunismului când populația nu mai putea cumpăra alimente decât pe așa-numita cartelă, o modalitate pe care vechiul regim o găsise în încercarea de a ține sub control mecanismele economice și sociale disfuncționale de la vremea respectivă.

„Faptul că pleacă de la poarta fabricii un produs cu un preţ şi ajunge pe rafturile magazinelor la un preţ majorat, să ştiţi că nu producătorul de alimente, care ştie foarte bine să producă şi să ne pună pe masă alimente de calitate şi la un preţ rezonabil are vreo influenţă, ci de foarte multe ori cei care comercializează aceste produse. Nu de puţine ori am discutat cu fermierii şi cu producătorii de alimente şi îmi spuneau că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri, nu au acceptat să ajusteze valoarea contractelor, dar cu toate astea, preţurile la raft au crescut.", a mai arătat Adrian Chesnoiu.



Citeste si