Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei şi valoarea ajutorului de stat, precum şi regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat, a transmis ministerul de resort, într-un comunicat de presă.

„Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate” a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de beneficiari:

a) în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor;

b) în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar;

c) în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de reproducţie tineret și adulte și/sau de incubație şi/sau de creştere a păsărilor pentru carne sau de creștere a tineretului de înlocuire și a găinilor adulte pentru ouă consum în exploatații autorizate sanitar veterinar.

Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri