Seceta pronunțată din ultima perioadă afectează atât de mult agricultura românească, încât autoritățile române au închiriat așa-numitele "avioane care aduc ploaia" de la partea bulgară. Dacă experimentul va da roade, Ministerul Agriculturii va achiziționa la rândul său astfel de aparate, aspect confirmat pentru wall-street.ro de Gheorghe Căunei, directorul Autorității Pentru Administrarea Sistemului Național Antigridină și de Creștere a Precipitațiilor.

"Este o soluție foarte benefică. 80% dintre țările lumii folosesc această tehnologie. Este vorba despre una dintre tehnologiile de intervenție activă în atmosferă. Noi până acum am folosit și folosim în continuare metoda rachetării și, complementar, pe suprafețele unde nu folosim rachete, putem folosi avioane" a declarat Gheorghe Căunei.

Acesta a remarcat și faptul că în legislația românească este prevăzută achiziționarea a opt aeronave specifice pentru această activitate, unul dintre demersuri fiind chiar realizarea acestor experimente.

Primul experiment de acest tip a fost făcut în 2019 în zona Dobrogei, unde s-a reușit creșterea, în luna octombrie, a gradului de precipitații de la 0,1 litri pe metru pătrat la 10 litri pe metru pătrat. Ținta, însă, este de a se obține maximum 15 litri pe metru pătrat.

"Există anumiți nori care nu precipită", a explicat Gheorghe Căunei la solicitarea wall-street.ro. "Ei, acolo, ca să plouă, trebuie să introducem o substanță glaciogenă, clorură de natriu sau iodură de argint, care creează centre de condensare artificială și măresc gradul de precipitare. De la sub 60%, trecem la peste 65%, când din acel nor poate să crească precipitația".

Acesta a mai arătat că pe aeronavele de acest tip sunt montate niște mijloace tehnice, pe aripile și pe burta avionului, unde se instalează cartușe pirothenice de două tipuri: fumigene pe aripa avionului și ejectabile pe burta acestuia.

Astfel, în momentul când avionul este deasupra norului și folosește cartușe ejectabile, "se produce acea reacție, acel aerosol și se creează centre de condensare, ceea ce duce mai departe, în lanț, la creșterea gradului de precipitare".

Pentru cartușele fumigene, avionul zboară sub nor, pe anumite coordonate unde acele cartușe pirotehnice ard și produc aerosolul pentru a determina crearea acelor centre de condensare artificiale.

Avioanele trebuie să aibă putere mare, de regulă sunt avioane cu două motoare, pentru că ele zboară în zone de instabilitate atmosferică.

Gheorghe Căunei, director Autoritatea Pentru Administrarea Sistemului Național Antigridină și de Creștere a Precipitațiilor

Gheorghe Căunei a mai explicat, de asemenea, că partea română a făcut aceste activități în primii doi ani, 2019-2021, cu două aeronave din Grecia, grecii folosind de peste 30 de ani această tehnologie, iar anul acesta colaborează cu colegii din Bulgaria.

Sursa foto: Shutterstock / Grindstone Media

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri