22 Iunie 2022

Problemele continuă la Azomureș. Compania suspendă temporar producția de amoniac



Pentru că producția de îngrășăminte nu mai este sustenabilă din punct de vedere economic din cauza prețului la gazele naturale, Azomureș a luat decizia de a suspenda temporar producția de amoniac, instalația urmând a fi oprită în condiții de siguranță începând cu data de 23 iunie 2022.

Compania arată că suspendarea temporară a producției de amoniac are drept cauză, în principal, creșterea bruscă a prețului gazelor naturale pe piața europeană. Astfel, în ultimele zile prețurile au urcat de la 80 Euro Mwh la 125 – 130 Euro Mwh.

De asemenea, explozia unui terminal de export gaz lichefiat (LNG) în Statele Unite, probleme pe lanțul de transport al gazelor și operațiuni masive de stocare a gazelor pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023 au determinat din nou o creștere a prețului.

În paralel, prețurile la îngrășăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activități acum fiind cele de recoltare a culturilor.

Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrășăminte. În România, continuăm dialogul cu autoritățile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe țări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziția industriei un preț plafonat, de 72 Euro Mwh, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.

Azomureș arată însă că, în ciuda acestor probleme, va continua să producă îngrășăminte până la epuizarea stocului de amoniac existent. Decizii similare au fost luate și de alte companii din Europa, cauza fiind aceeași, prețul nesustenabil din punct de vedere economic.

De asemenea, personalul de pe platforma Azomureș își va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie. În acest moment compania nu ia în calcul șomajul tehnic, dar rămâne o opțiune dacă suspendarea activității se va prelungi.



Citeste si