15 Martie 2011

Acuzatii de frauda la Renault



Un director din divizia de securitate a Renault a fost retinut de autoritatile franceze si este anchetat, fiind suspectat de frauda, au declarat pentru Reuters surse apropiate procuraturii din Paris.

Conducerea Renault cere scuze celor trei directori acuzati pe nedrept de spionaj

Conducerea Renault a cerut scuze celor trei directori acuzati pe nedrept de spionaj industrial, in nume personal si al grupului, si a promis acordarea de "reparatii", transmite AFP.

Procurorul general al Parisului, Jean-Claude Marin, a afirmat ca afacerea nu a scos la iveala decat "o posibila escrocherie", confirmand faptul ca cei trei directori concediati de la Renault pentru posibil spionaj nu detin niciun cont in strainatate, asa cum au fost acuzati de conducerea producatorului auto francez.

"Directorul general Carlos Ghosn si directorul operational Patrick Pelata au prezentat scuze si cele mai vii regrete, in nume personal si al grupului, domnilor Balthazard, Rochette si Tenenbaum, acuzati in acest dosar", se arata intr-un comunicat publicat de Renault dupa conferinta de presa a procurorului.

Cei doi lideri ai grupului s-au angajat sa ii despagubeasca pe cei trei directori, cu care se vor intalni cat mai curand posibil.

Totodata, Renault se va constitui parte civila intr-un "dosar de escrocherie si crima organizata care face obiectul unei anchete deschise de procuratura", se arata in comunicat.

Un director din divizia de securitate a Renault, Dominique Gevrey, a fost retinut de autoritatile franceze si este anchetat, fiind suspectat de frauda.

Dominique Gevrey a fost retinut vineri si interogat in weekend de agentia franceza de contraspionaj DCRI. Ulterior, el a ramas in arest, la cererea procurorului, informeaza Mediafax.

Gevrey si un alt director de securitate, Marc Tixador, sunt considerati a fi singurele persoane care cunosc identitatea persoanei care a furnizat informatiile aflate la baza scandalului de spionaj de la Renault, a declarat avocatul grupului francez, Jean Reinhart.

Tixador si seful diviziei de securitate au fost de asemenea retinuti si interogati in weekend, dar au fost eliberati duminica.

"Nu au fost formulate acuzatii impotriva lor", a afirmat o sursa din politie.

Renault a concediat in ianuarie trei directori executivi si a initiat o actiune in justitie, sustinand ca este victima unui spionaj industrial la programul de autovehicule electrice. Informatiile ar fi fost transmise unei puteri straine.

Intre timp, compania a admis ca ar putea fi vorba de o manipulare, al carei scop ar fi cel mai probabil frauda.

Renault a bazat concedierile si actiunea in justitie pe informatii obtinute de divizia de securitate de la un informator, tranzactie intermediata de un detectiv particular.

Cel mai important element al acuzarii este gasirea unor conturi offshore, in Liechtenstein si Elvetia, ale directorilor suspectati ca au divulgat informatiile, insa ancheta nu a dat inca de urma acestor conturi.

Cei trei directori au respins acuzatiile si au actionat Renault in justitie.



Citeste si