18 Ianuarie 2006

Simbolul celor patru inele Audi detine 4,6 procente din piata

Pentru al zecelea an la rand, Audi a reusit sa stabileasca un nou record al vanzarilor de autovehicule in 2005: 829.100 vehiculelivrate clientilor din lumea intreaga, ceea ce reprezinta o crestere de 6,4 puncte procentuale fata de anul 2004 . Totodata, pe 39 din pietele lumii, Audi a inregistrat cifre-record in ceea ce priveste vanzarile.

Prof. Dr. Martin Winterkorn, presedinte al Consiliului de Administratie AUDI AG, a declarat: "Intentionam sa imbunatatim toate aceste cifre in 2006 si vom prezenta, in medie, un model nou sau o versiune noua infiecare luna. Noul Audi Q7 va fi lansat pe piata europeana la jumatatea lunii martie. Acest model ne va permite sa oferim clientilor nostri din segmentul premium si mai mare varietate de automobile extrem de atractive. si pentru acest motiv ne-am propus sa stabilim noi recorduri la finalul anului 2006".

Cea mai mare piata de export a fost SUA cu 83.066 unitati (77.917; crestere de 6,6%), urmata de Marea Britanie cu 81.374 (77.882; +4,5%) si de China cu 58.878 (53.702; urcare de 9,6 procente).

Cea mai mare rata de crestere intre pietele din Europa a fost inregistrata de Spania, care a marcat un record de 13,0%, la un total de 49.453 unitati (43.764). Urmatoarele pe lista pietelor care au marcat salturi semnificative au fost Franta, cu o crestere de 10,1%, la 41.496 masini (37.676), si Italia, cu o plus de 10,0 procente, adica un total de 55.574 automobile (50.500). In Germania, Audi a comercializat 247.125 vehicule - 12.033 (5,1%) mai multe decat in 2004.

Cresterea medie pozitiva a marcii Audi in Europa de Vest a dus la stabilirea unor rezultate excelente pentru constructorul din Ingolstadt, astfel ca masinile purtand simbolul celor patru inele au acaparat o cota de piata de 4,6 procente in 2005.

Dezvoltarea pozitiva a continuat in Europa de Est si in 2005, cu o crestere de 19,9 procente. Audi a inregistrat rezultate remarcabile in special pe piata din Rusia, care a marcat un salt de 49,1%, la un total de 6.115 unitati (4.100).

Dintre pietele aflate pe celelalte continente, valori peste medie au fost consemnate in Japonia, cu o crestere de 11,9% - 15.388 vehicule vandute (13.751), Australia (+29,9%; 4.808), Coreea de Sud (+190%; 2.200), Africa de Sud (+17%; 11.800) si statele din Golf (+23,3%; 2.357).

Recent, constructorul german si-a creat propriile sale companii de import in Australia, Coreea de Sud si statele din Golf.



Citeste si