30 Septembrie 2011

Primarul Aradului: 80% din autostrada Arad-Timisoara este finalizata



Primarul Aradului, Gheorghe Falca, sustine ca 80 la suta din autostrada Arad-Timisoara a fost finalizata si va putea fi deschisa traficului in luna decembrie, urmand ca incheierea lucrarilor sa aiba loc in 2012, transmite Mediafax.

Gheorghe Falca a prezentat presei, joi, un film realizat de-a lungul autostrazii, dintr-un avion de mici dimensiuni, aratand stadiul lucrarilor, pe cea mai mare parte a traseului de 32 de kilometri existand asfalt.

"Putem spune ca lucrarile sunt finalizate intr-o proportie de peste 80 la suta, iar daca se mentine acest ritm in luna decembrie se va putea da drumul la trafic, partial, pe acest tronson", a spus edilul.

In ceea ce priveste centura Aradului in regim de autostrada, parte tot din coridorul IV paneuropean, termenul de finalizare a lucrarilor este mai 2012.

"Si in acest caz, ritmul lucrarilor este bun. Lucrarea are un punct dificil, respectiv cladirea Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Cand se va demola aceasta cladire sunt sigur ca muncitorii vor aloca forte suplimentare pentru a finaliza lucrarile. In vara anului 2012, cetatenii Aradului vor putea merge pe centura Aradului si pe autostrada pana la Timisoara", a declarat Gheorghe Falca.

Filmul prezentat jurnalistilor este al patrulea incepand din decembrie 2010, primarul Aradului aratand periodic evolutia lucrarilor.

Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad au inceput in vara anului 2009, iar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, afirma ca aceasta ar trebui sa fie data in folosinta la sfarsitul anului 2011.



Citeste si