17 Februarie 2006

Porsche Romania aniverseaza masina cu numarul 100.000

Porsche Romania, importatorul marcior Audi, SEAT, Skoda, Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale si Porsche anunta depasirea pragului de 100.000 de vehicule vandute. Aceasta cifra a fost atinsa nu numai datorita evolutiei accelerate a pietei in ultimul an, ci mai ales dezvoltarii retelei nationale de dealeri. Statisticile confirma aceasta realitate: in octombrie 2004 Porsche Romania anunta 58.500 de automobile vandute. 16 luni mai tarziu, aceasta cifra aproape s-a dublat, ajungand astazi sa depaseasca 100.000 de unitati vandute.

Declaratia domnului Franz Frühwirth, director general Porsche Romania:

„Am tinut pasul cu cresterea pietei din doua motive: investitiile puternice in reteaua nationala de dealeri si produsele de calitate. Trebuie sa acordam tot creditul celor 65 de parteneri locali si celor peste 2.500 de angajati ai lor”.

Declaratia doamnei Dana Cortina, director general Porsche Romania:

„Vom investi 30 de milioane de euro in cele 4 dealershipuri proprii, din care 5 milioane exclusiv in echipamente de service. Vom putea astfel deservi in Bucuresti peste 75.000 de clienti anual. in medie, investitia intr-un complex auto propriu al grupului Porsche Romania depaseste 3 milioane de euro.

Declaratia domnului Brent Valmar, director general Porsche Romania:

„Masina cu numarul 100.000 este un Volkswagen Golf, al carui proprietar este dl. Cristian Chirilean. Pe langa o masina care se identifica cu insasi istoria marcii Volkswagen, domnia sa a primit si o excursie impreuna cu sotia la Autostadt, parcul tematic al concernului german. Acolo va putea cunoaste marcile grupului dintr-o perspectiva inedita, emotionala. O vizita acolo reprezinta o experienta pe care o tii minte toata viata”.

Analiza asupra perspectivei pietei auto dupa integrarea in Uniunea Europeana

Q: Va scadea/stagna piata de autovehicule noi in 2006?

Brent Valmar: Nu impartasesc aceasta opinie. Toti parametrii economici ne indreptatesc sa socotim si anul 2006 cu o crestere moderata a volumelor de 5 pana la 10 procente. in fapt, pe langa aceasta, batalia se va da in 2006 in planul general al serviciilor. Concurenta este mai mare in piata, cu efect benefic asupra ofertei furnizorilor de finantare, care se afla si ei sub presiunea pietei, fapt pentru care isi vor adapta ofera la conditiile economice, in perspectiva integrarii europene. Toate acestea vor avea rezultate benefice asupra clientului.

Q: Se pregateste vreun act normativ privind anumite limitari ale importului de masini second-hand?

BV: Dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana nu mai putem vorbi despre limitari administrative ale comertului liber, dar atentia noastra trebuie in mod obligatoriu sa se intrepte asupra sigurantei in trafic, asupra respectului fata de toti participantii la trafic, asupra potejarii mediului inconjurator. in consecinta, si din dorinta de a nu deveni groapa de gunoi si fiare vechi a Europei, asa cum s-a mai intamplat de altfel si la inceputul anilor '90, atentia noastra trebuie sa se orienteze in mod natural catre promovarea masinilor noi.


Q: Cat de periculoasa este pentru importatori piata second-hand?

BV: Piata auto second-hand nu este periculoasa, ci este complementara pietei de masini noi. Ceea ce sustinem noi la Porsche Romania, prin marca inregistrata Weltauto a grupului, este dinamizarea, impulsionarea comertului cu masini second-hand, dar prin sistemul de preluare a acestora din piata interna. Masinile noi genereaza la randul lor volume de masini vechi, care, odata reciclate, sustin la randul lor, ciclic, piata de masini noi. Calea corecta o reprezinta cresterea parcului de masini noi prin raspunderea la nevoile de mobilitate prin reciclarea masinilor vechi aflate in circulatie. De altfel, atata vreme cat avem un producator local de talia Dacia, cu oferta de masini pentru toate buzunarele, este aproape de neconceput sa ne orientam catre masini mai putin sigure si mult mai daunatoare mediului in care traim.



Citeste si