18 Noiembrie 2011

BMW va lansa noul M5 in primavara



BMW va lansa in prima parte a anului viitor noul model M5, care va fi disponibil la dealerii locali cu preturi incepand de la 107.000 euro cu TVA inclusa.

Noua generatie M5 este echipata cu un motor pe benzina care dezvolta 560 de cai putere, cu 53 cai mai mult fata de modelul anterior, potrivit Mediafax.

Automobilul din categoria sport premium accelereaza de la zero la suta de kilometri in 4,4 secunde si atinge o viteza maxima de 250 kilometri pe ora, insa in cazul achizitiei pachetului M Driver, M5 poate ajunge pana la 305 kilometri pe ora.

Consumul mixt de carburant al noului model este de 9,9 litri la 100 kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 232 grame pe kilometru.
M5 are o lungime de aproape cinci metri, iar latimea este de 2,1 metri.

Printre altele, noul model este dotat cu sistemul Start/Stop, tehnologie care permite recuperarea energiei la franare, fiind transformata in energie electrica si stocata in baterie.

In primele zece luni ale anului, in Romania au fost inmatriculate 1.409 automobile BMW, cu 18% mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Sursa foto: wikipedia.org



Citeste si