27 Februarie 2006

Mitsubishi dezvolta un nou material: green plastic

Mitsubishi Motors Corporation, in cooperare cu Institutul Aichi Industrial Technology, a proiectat un nou material pentru interiorul automobilelor, care foloseste o rasina pe baza de plante, in combinatie cu fibra de bambus, material denumit Green Plastic. Componente fabricate din acest material vor fi folosite la interiorul unui nou concept minicar, care urmeaza sa fie lansat in Japonia in 2007. Mitsubishi Motors va continua sa promoveze dezvoltarea materialelor ecologice prin extinderea aplicatiilor practice.

In incercarea de a sprijini eforturile de stopare a fenomenului de incalzire globala, incetinirea procesului de depreciere a rezervelor de petrol si protejarea padurilor, Mitsubishi Motors intentioneaza sa inlocuiasca materialele fabricate pe baza de lemn si petrol cu cele pe baza de fibre de plante. Folosirea acestor noi resurse regenerabile, in principiu, nu va produce emisii de CO2 in atmosfera. Mitsubishi Motors a inceput dezvoltarea acestui proiect, in colaborare cu Aichi Industrial Technology Institute in 2004.

PBS, principala componenta a acestui prototip, este un material pe baza de rasina de plante, compus din acid succinic si 1,4-butandiol. Acidul succinic este creat prin fermentarea zaharului extras din trestie sau grau. Noul material combina fibrele de bambus cu PBS rezultatul find cresterea rigiditatii. Bambusul ajunge la maturitate in cativa ani ceea ce este un avantaj in comparatie cu anii necesari pentru cresterea unei paduri de cherestea. De asemenea, bambusul creste pe arii extinse in China, Japonia si sudul Asiei.

In plus, Mitsubishi Motors promite dezvoltarea tehnologiilor ecologice, inclusiv a tehnologiei MIEV si a altora care sa contribuie la sporirea confortului interior, precum Oeko-Tex Standard - material folosit pentru scaune, filtrul Bio-clear, etc.

Mitsubishi Motors are ca scop construirea de masini pentru viitor, pentru “secolul mediului inconjurator”.



Citeste si