Forza Rossa, importatorul Ferrari si Lotus pe piata romaneasca, intentioneaza sa vanda Ferrari si in Franta, iar pentru Lotus va deschide anul acesta showroom-uri in Republica Moldova si in Muntenegru.
“Ferrari este mai profitabil decat Lotus. Vom vinde Ferrari si in Franta. In Republica Moldova vrem sa vindem autoturisme Ferrari la mana a doua”, a declarat Ion Bazac, presedintele Forza Rossa, la evenimentul de lansare al modelului Lotus Exige S.

Vanzarile Lotus in Romania au fost anul trecut mai slabe decat se asteptau reprezentantii companiei. In 2011, estimarile erau de doua masini pe luna, insa Forza Rossa a livrat doar o masina pe luna.

“Anul trecut, am vandut cate o masina Lotus pe luna in Romania, ne-am fi dorit sa vindem mai multe dar asta este situatia in prezent. Lotus este un brand care va creste foarte tare. Ne vom extinde anul acesta in Republica Moldova si in Muntenegru. Showroom-ul de la Chisinau este aproape gata, iar in Muntenegru vom deschide spre finalul anului”, a mai spus Bazac.

Forza Rossa a prezentat la Bucuresti modelul Lotus Exige S de 350 CP, care va fi produs in 300 de exemplare. Pe strazile din Romania vor ajunge insa cel mult doua unitati, potrivit lui Bazac.

Lotus Exige S are un motor V6 amplasat central spate, supraalimentat de 3,5 litri 350 CP. Transmisia este manuala cu 6 rapoarte. Pretul modelului este de 73.000 euro cu TVA.

Greutatea de 1,2 tone ofera masinii un sprint pana la 100 km/h in 4 secunde si o viteza de 274 km/h. Raportul greutate-putere este de 3,3.

Lotus va aduce pe piata anul acesta si modelul Esprit. Lotus are la vanzare in Romania modelele Elise, Exige, Evora, Evora S al caror pret variaza intre 47.100 de euro si 94.200 euro cu TVA.

Forza Rossa este unic importator Ferrari pe piata romaneasca, Bulgaria si Republica Moldova. Incepand cu 2011, firma este reprezentant exclusiv al marcii britanice Lotus in Romania, Serbia, Muntenegru si Republica Moldova.

Forza Rossa este detinuta de sotii Camelia si Ion Bazac (fost ministru al Sanatatii) prin Forza Rossa Holding. Forza Rossa a inregistrat in 2010 o cifra de afaceri de noua milioane euro, in crestere cu 10% fata de 2009.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri