9 Noiembrie 2012

ATP Exodus intra pe piata pieselor de schimb din Ungaria



ATP Exodus, companie romaneasca care comercializeaza din 1995 piese de schimb pentru autovehicule, a inaugurat la Budapesta, prima sucursala din Ungaria, urmand ca in 2013 compania sa-si extinda reteaua cu inca doua centre.

Noua sucursala va fi specializata pe comercializarea pieselor de schimb si a accesoriilor pentru autovehiculele comerciale. Aceasta prima investitie, a carei valoare s-a ridicat la 200.000 de euro, face parte din programul de expansiune a companiei in Ungaria, care vine dupa derularea unor programe similare in Bulgaria si Serbia.

„In ciuda faptului ca piata auto a continuat sa se contracte, cea a componentelor auto a ramas stabila, ceea ce ne-a permis sa ne ducem mai departe proiectele de investitii regionale. Cunoastem deja potentialul clientilor din Ungaria, avem experienta colaborarilor cu diversi parteneri in regiune si putere financiara - factori care ne vor ajuta in castigarea notorietatii pe piata de profil de aici si in dezvoltarea unei afaceri durabile. Avem disponibilitatea de a investi sume importante in reteau din Ungaria, pentru ca dorim o dezvoltare rapida in zona”, a spus Mircea Cirt, directorul general al ATP Exodus.

Compania romaneasca a investit doar in primele trei trimestre ale acestui an 2,5 milioane de euro in deschiderea de noi sucursale, ajungand la o retea de 32 de centre in Romania si alte noua in Bulgaria, Serbia si Ungaria.

Grupul ATP Exodus a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 71,3 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de 2010. Pe fondul unui declin puternic al pietei auto din Romania, care a inregistrat dupa primele noua luni o scadere de aproximativ 22,5% comparativ cu aceeasi perioada din 2011, compania se asteapta sa isi mentina in acest an vanzarile la nivelul celor din 2011.



Citeste si