Masura devierii traficului de pe DN 1 a fost ridicata
UPDATE: Traficul rutier pe DN 1, dinspre Brasov catre Valea Prahovei, si pe DN73A Rasnov - Predeal se desfasoara, din nou, normal, incepand cu ora 15.15, dupa ce a fost deviat temporar, timp de aproape trei ore, din cauza aglomeratiei, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane.
"Incepand cu ora 15:15, a fost ridicata masura devierii circulatiei de pe DN1, dinspre Brasov catre Valea Prahovei, pe DN1A Sacele - Cheia - Ploiesti. De asemenea, nu se mai aplica nici devierea de pe DN73A Rasnov - Predeal pe DN73 catre Brasov sau catre Pitesti", se precizeaza intr-un comunicat remis de Infotrafic.
Traficul pe DN 1 si DN 73 a fost deviat duminica, incepand cu 12.30, din cauza aglomeratiei, relateaza Mediafax.
Politia Romana a anuntat ca a dispus, duminica, masuri de monitorizare a traficului rutier, in conditiile in care se anticipa aglomeratie spre sfarsitul mini-vacantei de 1 Decembrie.
Astfel, pentru asigurarea fluentei traficului si prevenirea evenimentelor rutiere nedorite, peste 2.100 de politisti actioneaza, la nivel national, pe principalele tronsoane de drumuri nationale si europene.
Stirea initiala:
Potrivit sursei citate, in judetul Brasov, incepand cu 12:30, din cauza aglomeratiei, a fost luata masura devierii circulatiei de pe DN1, dinspre Brasov catre Valea Prahovei, pe DN1A Sacele - Cheia - Ploiesti.
De la aceeasi ora se aplica si devierea de pe DN73A Rasnov - Predeal pe DN73, fie catre Brasov si apoi spre Cheia pe DN1A, fie catre Pitesti pe DN73 si apoi spre Bucuresti, pe autostrada A1, precizeaza Infotrafic.