CNADNR a reziliat doua contracte incheiate cu Romstrade, firma detinuta de Nelu Iordache, pentru intretinerea pe timp de iarna a doua loturi de drumuri deoarece nu au fost trimise utilajele in bazele de deszapezire si nu a fost asigurata cantitatea de material antiderapant necesara.
"Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania informeaza ca in data de 05.12.2012, Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti a transmis instiintarile de reziliere a urmatoarelor contracte: Intretinere pe timp de iarna 2012 – 2013, lot 6 SDN Ploiesti, semnat intre CNADNR-SA – DRDP Bucuresti si SC Romstrade SRL in data de 06.11.2012 si Intretinere pe timp de iarna 2012 – 2013, lot 9 A2 (Bucuresti - Lehliu), semnat intre CNADNR SA – DRDP Bucuresti si SC Romstrade SRL in data de 06.11.2012", se arata intr-un comunicat transmis de CNADNR, potrivit Mediafax.

Compania de Drumuri mentioneaza ca decizia de transmitere a instiintarilor de reziliere a fost luata ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre antreprenor, respectiv nu au fost trimise in bazele de deszapezire utilajele solicitate conform caietului de sarcini si nu a fost asigurata cantitatea de material antiderapant conform necesarului si graficului stabilit.

Pana la momentul inceperii unei noi proceduri de atribuire a acestor contracte, activitatea de deszapezire va fi asigurata cu utilaje CNADNR si utilaje inchiriate de la firmele PA/CO International (lotul 6 SDN Ploiesti) si Gecor (lotul 9 A2 Bucuresti – Lehliu).

CNADNR a transmis marti Romstrade instiintarile de reziliere pentru alte doua contracte de modernizare a DN5 Bucuresti - Adunatii Copaceni si de constructie a variantei de ocolire Caracal, dupa ce a anulat alte doua contracte incheiate cu asocieri din care facea parte Romstrade, pentru construirea primului tronson al autostrazii Nadlac-Arad si pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova.

Printre motivele invocate s-au numarat progresul redus al lucrarilor si nerespectarea termenelor asumate de constructor.

Omul de afaceri Nelu Iordache, proprietarul Romstrade, a fost retinut sambata de DNA intr-un dosar in care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrazii Nadlac-Arad, delapidare, fals in inscrisuri si spalare de bani, si a fost arestat preventiv, duminica, pentru 29 de zile de Tribunalul Bucuresti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri