27 Iunie 2006

Land Rover lanseaza noul LR2

LR2 este cel mai nou model al producatorului britanic, Land Rover. Din 2002, de la aparitia modelului Range Rover, piata SUV-urilor a fost „bombardata” cu alte doua modele: LR3 (2004) si Range Rover Sport (2005), care s-au bucurat de apreciere din partea publicului si a criticilor, concretizate in cote de piata generoase. In 2006, cu o cadenta de unul pe an, LR2 vine cu un bagaj serios de performante off si on-road, cu un design nou si un interior spatios, evoluat pe stilul modelelor anterioare, ce abunda in tehnologie de ultima ora.

„LR2 se conduce si se comporta ca un sedan premium, dar are calitatile de off-road ale unui SUV robust, este foarte spatios si dotat cu tehnologie de ultima generatie.”, a declarat Phil Popham, director general Land Rover.

Oficialul englez crede ca „nu exista niciun alt SUV care sa ofere performantele lui LR2”. Unul dintre argumentele sale este motorul de 3,2 litri, un V6, in linie, ce dezvolta nu mai putin de 230 CP. Performantele sale sunt impresionante daca tinem cont ca ajunge la 100 de km/h in mi putin de 9 secunde – vorbim totusi despre un SUV!

Constructorii sustin ca motorul are un consum scazut de combustibil, ajutat si de o cutie de viteze automata, in sase trepte, care ofera optiunea schimbarii secventiale a treptelor, dar si optiunea Sport.

Interiorul este la fel de spatios ca la precedentele modele, scaunele pasagerilor din spate sunt mai ridicate decat cele din fata, fapt ce confera o vizibilitate sporita si induce ideea de spatiu. Cu scaunele din spate coborate, spatiul de depozitare al LR2, depaseste 1600 de litri.

Despre designul exterior, Popham declara: “Am intentionat sa pastram limbajul vizual folosit la LR3 si Range Rover Sport, insa am avut in vedere ca LR2 se adreseaza unui public ce isi doreste un SUV compact”. Structura solida a LR2 este asezata pe un sistem modern de control al stabilitatii numit Roll Stability Control, care minimizeaza riscul rasturnarii, chiar si in cele mai extreme situatii.

Dotat cu sunroof dizonal, aer conditionat si DVD cu touch-screen ca dotari din fabrica, LR2 are optiuni de sunet un sistem de 12 boxe Dolby Pro Logic II si un sistem de navigare prin satelit.

LR2 este creat si produs in Anglia, la Halewood, Liverpool, fabrica ce a primit in 2005 premiul pentru cea mai buna unitate de productie auto europeana, din partea institutului american JD Power.



Citeste si