3 Noiembrie 2014

Mercedes cumpara 25% din actiunile constructorului moto MV Agusta Motor



Divizia Mercedes-AMG a companiei germane Daimler va achizitiona 25% din actiunile producatorului italian de motociclete MV Agusta Motor, relateaza Bloomberg.

Mercedes si MV Agusta au semnat un parteneriat pe termen lung pentru servicii de marketing si distributie, potrivit unui comunicat comun al celor doua companii. De asemenea, Mercedes va desemna un reprezentant in cadrul consiliului de administratie al companiei italiene, scrie Mediafax.

Detaliile financiare ale acordului, care trebuie aprobat de autoritatile de reglementare relevante, nu au fost facute publice. Potrivit comunicatului, parteneriatul ar putea fi aprobat la finele lunii noiembrie. "Am gasit partenerul pe doua roti perfect", a declarat Tobias Moers, seful Mercedes-AMG.

Acesta este cel de-al doilea parteneriat pe care Mercedes il incheie cu o firma constructoare de motociclete. In 2010, compania germana a semnat un acord cu Ducati, care prevedea dezvoltarea in comun de servicii de marketing si sponsorizare. Integelerea dintre cele doua companii a incetat in 2012, cand Ducati a fost preluata de Audi.

MV Agusta Motor este parte a grupului italian Cagiva, care mai detine companiile Husqvarna si Moto Morini. MV Agusta produce motociclete cu trei si patru cilindri, precum cele din seria Brutale, sau motocicleta de lux F3 800, al carui pret de pornire este de 23.990 euro.



Citeste si