15 Iulie 2015

Honda a vandut masini in primele 6 luni cat in aproape tot anul 2014



Honda Trading Romania a inregistrat in primele 6 luni ale anului vanzari de 396 de unitati, in crestere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut, volum apropiat de livrarile pe tot anul 2014, de 499 unitati.

Spre finalul anului trecut, Honda Trading Romania a reusit sa inregistreze prima crestere dupa cinci ani dificili pentru piata auto din Romania. In luna mai, dealerii Honda au livrat 142 de unitati, adica 27% din totalul livrarilor ce au avut loc in anul 2014.

Cele mai cautate modele in Romania raman CR-V si Civic, cu cate 129 de unitati fiecare in primele 6 luni. Incepand cu luna iulie, va fi disponibil si noul CR-V cu transmisie automata cu 9 trepte (ce poate fi cuplata noului motor diesel 1.6 i-DTEC 160 CP). Pe final de generatie, Honda Accord a avut un rezultat foarte bun, de 56 de unitati vandute, fiind clasat in top 3 modele de clasa medie cu motorizari pe benzina.

Versiunea hatchback a compactei Civic, care a beneficiat de un facelift in prima parte a anului, a fost achizitionata de 73 de clienti, in timp ce totalul gamei compacte Honda a ajuns la 202, o crestere de 124% fata de aceeasi perioada a anului 2014.

Lansari noi Honda

In toamna acestui an Honda Trading Romania va lansa noul crossover HR-V (foto) si noua generatie a modelului de clasa mica Honda Jazz. Noul HR-V va fi disponibil cu doua motorizari: 1.5 i-VTEC 130 CP si 1.6 i-DTEC 120 CP. Perspectivele pentru finalul de an sunt pozitive, data fiind gama complet noua de modele precum si cresterea constanta a pietei de automobile noi din Romania.



Citeste si