5 Octombrie 2015

David Cameron critica VW si spune ca ar putea revizui subventiile pentru diesel



Marea Britanie ar putea revizui sistemul acordarii de subventii pentru motoarele diesel, afirma premierul David Cameron, criticand dur grupul german Volkswagen pentru softul de manipulare a emisiilor poluante.

"Grupul Volkswagen a gresit incalcand reglementarile poluante", a declarat David Cameron intr-un interviu acordat publicatiei The Sunday Telegraph. "Nu putem exclude posibilitatea reexaminarii acordarii subventiilor pentru motoare diesel", a precizat premierul Marii Britanii. In anul 2001, premierul britanic de la acea vreme, Gordon Brown, a introdus taxe mai mici pentru vehiculele cu motoare diesel inmatriculate in Marea Britanie, sub argumentul ca ar fi poluat mai putin. Eliminarea acestor facilitati ar putea avea un impact major asupra industriei auto, potrivit Mediafax.

Miercuri, Guvernul Frantei a anuntat ca va cere grupului auto Volkswagen rambursarea subventiilor acordate pentru fabricarea de vehicule prezentate ca fiind conforme cu standardele de protectie a mediului. Volkswagen a anuntat saptamana trecuta ca circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce Agentia americana pentru Protectia Mediului (EPA) a acuzat VW ca a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA in materie de emisii, expunand cetateni americani la gaze poluante.

Potrivit autoritatilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au incalcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle si Golf, precum si modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 si modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce in eroare sistemele de masurare a noxelor.

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock.com



Citeste si