26 Octombrie 2015

Seful VW calatoreste cu Merkel in China



Directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, o va informa saptamina viitoare pe Angela Merkel in privinta investigatiei grupului referitoare la scandalul emisiilor, in timpul unei calatorii in China, potrivit unor persoane apropiate situatiei, citate de Bloomberg.

Mueller se va intalni in timpul vizitei cu reprezentantii celor doua companii mixte ale VW in China, timp in care vor discuta probleme strategice, au spus sursele. China este cea mai mare piata a Volkswagen, iar cele doua companii mixte sunt o sursa majora de profit pentru producatorul auto, relateaza Mediafax.

Volkswagen incearca sa determine cum sa recheme pana la 11 milioane de automobile diesel, dupa ce a admis ca a instalat pe acestea un soft care reduce nivelul emisiilor poluante in timpul testelor. Reparatiile, amenzile si acordurile de inchidere a litigiilor legate de scandal ar putea costa peste 30 de miliarde de euro, potrivit estimarilor realizate de Center of Automotive Management din Bergisch Gladbach, Germany.

Un purtator de cuvant al VW a confirmat ca Mueller va calatori in China cu cancelarul Merkel, dar a refuzat sa dea alte informatii. Ministerul pentru Protectia Mediului din China s-a alaturat Statelor Unite, Europei si Japoniei, anuntand in aceasta luna ca deschide o investigatie, dupa izbucnirea scandalului emisiilor.

Numarul automobilelor diesel comercializate de VW in China este redus, majoritatea vehiculelor fiind prevazute cu motoare pe benzina. VW intentioneaza sa recheme circa 8,5 milioane de automobile in Europa si 480.000 in Statele Unite. In China sunt afectate numai 1.950 de vehicule diesel importate.
Vehiculele produse de cele doua companii mixte ale VW in China, SAIC Motor si China FAW Group, nu sunt afectate de scandal.

Grupul german a negociat majorarea participatiei detinute la China FAW Group, iar presedintele Hans Dieter Poetsch a spus ca decizia ar putea fi luata pana la sfarsitul acestui an. Merkel a cerut miercuri ca VW sa ofere informatii complete si transparente legate de cazul emisiilor, pentru recastigarea credibilitatii.

Compania a suspendat intre timp un alt inginer de top, Hanno Jelden, dupa ce investigatia interna a aratat ca a programat softul folosit la manipularea testelor de poluare, in 2007, a relatat publicatia Bild am Sonntag. Jelden este al saptelea oficial al VW suspendat. Investigatia a mai aratat ca fostul directorul general Martin Winterkorn a aflat despre softul ilegal abia in luna septembrie a acestui an, potrivit publicatiei.



Citeste si