21 Decembrie 2015

Volkswagen vrea ca unele posturi cheie din grup sa fie detinute prin rotatie



Volkswagen (VW) intentioneaza sa limiteze perioada de timp in care angajatii vor detine anumite posturi cheie, urmand sa fie instituit un sistem prin rotatie, pentru imbunatatirea supravegherii, a declarat presedintele grupului, Hans Dieter Poetsch, relateaza Reuters.

"Pregatim un sistem de rotatie pentru anumite functii. Angajatii respectivi vor petrece o perioada limitata in anumite pozitii”, a afirmat Poetsch intr-un interviu acordat publicatiei Welt am Sonntag.

La inceputul lunii decembrie, producatorul auto a anuntat ca doar un numar mic de angajati au fost responsabili de manipularea testelor de poluare si ca nu exista informatii ca membrii board-ului au fost implicati in ceea mai mare criza din istoria Volkswagen. Poetsch a precizat ca viitorul software pentru motoare va fi dezvoltat ”dupa principiul patru ochi”, potrivit Mediafax.

Presedintele VW a explicat ca rotatia pe posturi va fi o provocare din cauza complexitatii unora dintre roluri, dar a spus ca VW dispune de suficienta expertiza in randul angajatilor grupului.

"Este mai usor de spus decat de facut. Sunt doar cativa angajati care pot programa o unitate de control a motorului. Dar avem astfel de oameni care lucreaza la brandurile din cadrul grupului. De exemplu, experti de la Audi pot trece la Porsche, cei de la Porsche la VW si tot asa”, a mai spus Poetsch.

VW a anuntat in septembrie, in urma unei investigatii au Agentiei pentru Protectia Mediului din SUA, ca a trisat la testele de poluare aplicate unor 11 milioane de automobile diesel din intreaga lume, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor.



Citeste si