15 Ianuarie 2016

Intalnirea conducerii VW cu autoritatile americane, fara rezultat, discutiile vor continua



Directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, s-a intalnit miercuri cu sefa Administratiei pentru Protectia Mediului (EPA) din SUA, Gina McCarthy, fara un rezultat concret, iar discutiile pentru remediile necesare la 600.000 de vehicule diesel ale caror noxe depasesc normele vor continua.

Dupa aproape patru luni de la izbucnirea scandalului manipularii testelor de poluare, nu exista un termen pentru obtinerea aprobarii unei solutii, pentru inceperea remedierilor tehnice sau pentru ridicarea interdictiei guvernamentale de vanzare a modelelor VW diesel 2016 pe piata americana, relateaza Reuters , conform Mediafax.

Discutiile de o ora dintre Mueller si McCarthy, la sediul agentiei, au reprezentat intalnirea la cel mai inalt nivel de la izbucnirea scandalului, in septembrie."Vom continua sa lucram pentru o solutie", a spus un purtator de cuvant al EPA.

Compania este tot mai criticata pentru felul in care administreaza criza, iar unii oficiali guvernamentali americani, intre care procurorul general al statului Connecticut, au fost nemultumiti de un interviu acordat de Mueller la radio, in care a sugerat ca oficialii VW nu au mintit pentru a ascunde softul ilegal instalat pe automobilele diesel pentru reducerea emisiilor in timpul testelor.

Mueller a declarat in aceasta saptamana ca intentioneaza sa propuna o solutie in timpul intalnirii cu sefa EPA, solicitata de producatorul german.Reprezentantii VW si cei ai EPA nu au dezvaluit daca propunerea a fost facuta sau cum ar fi fost primita.

Intalnirea, la care a participat si Herbert Diess, directorul brandului VW, a avut loc la o zi dupa ce California a respins planul propus de VW in decembrie, ca fiind inadecvat si insuficient de rapid, fapt sustinut si de EPA.Volkswagen a alocat in trimestrul al treilea 6,7 miliarde de euro pentru acoperea costurilor scandalului, care afecteaza 11 milioane de vehicule diesel ale grupului, la nivel mondial.



Citeste si