1 Februarie 2016

Un crossover Dacia-Renault se plimba camuflat prin Germania. Noul model Kwid va fi lansat si in Europa?



Renault Kwid, dezvoltat in India pentru pietele emergente, care arata precum un crossover derivat din Dacia Sandero, se plimba camuflat in teste prin Germania, ceea ce inseamna ca francezii au decis sa lanseze acest model si pe piata europeana.

Daca ar intra pe piata europeana Renault Kwid ar trebui pregatit pentru normele de siguranta, intrucat in India masina nu are ABS sau mai mult de un airbag pe echiparea de varf, scrie indianautosblog.com.

Gerard Detourbet, managing director Renault pentru dezvoltarea de masini de segment A, a spus ca modelul foloseste platforma globala CMF-A si ca poate primi ABS si ESP daca este nevoie.

India a exportat cateva exemplare Renault Kwid pe piete europene, precum Franta si Germania, pentru teste si validare.

Renault Kwid are 1,58 metri latime si 3,68 metri lungime fiind mai scurt cu 38 de cm decat Dacia Sandero. Modelul are o garda la sol de 18 cm, spatiu pentru bagaje de 300 de litri si un sistem de infotainment touch-screen de 4.1 inch. Ramane de vazut ca pret unde s-ar putea pozitiona in gama Dacia, probabil va fi mai scump decat Sandero Stepway.

Fabrica din India exporta noul crossover in principal in Africa, America de Sud si Iran. In India masina costa 3.500 de euro si se vinde cu un motor de 800cc 54CP, anvelope ieftine si o suspensie pentru masini care nu ating o viteza mare. Daca francezii vor introduce modelul si pe piata europeana acesta va avea un motor de 1 litru, cutie automata, ABS si doua airbag-uri.

Sursa foto: renault.co.in



Citeste si