Rovinietele pentru camioane, scumpite de Guvern: care vor fi tarifele

Rovinietele s-ar putea scumpi pentru autovehiculele de transport de marfa cu masa de peste 3,5 tone, dupa ce Guvernul a aprobat un proiect de lege menit sa scoata Romania din procedura de infringement de catre Comisia Europeana.

Scumpierea rovinietelor pentru camioane va avea loc daca actul normativ se va aplica in forma propusa, in acord cu o directiva europeana, scrie News.ro.

Pentru autoturisme si autovehiculele de transport de pasageri, tarifele raman neschimbate.

Cat vor costa rovinietele pentru camioane

Concret, proiectul de lege majoreaza de la 320 euro, in prezent, pana la 550 euro pretul rovinietei pentru un an, pentru camioanele cu masa cuprinsa intre 3,5 si 7,5 tone.

Pentru aceasta categorie, tariful pentru o zi creste de la 4 euro pana la 11 euro, cel pentru sapte zile - de la 20 euro la 27 euro, cel pentru 30 de zile - de la 52 euro la 55 euro, iar tariful pentru 90 de zile - de la 120 euro la 155 euro.

Citeste si:
Starea de urgență a dus la scăderea vânzărilor de roviniete cu 25%
Starea de urgență a dus la...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Pentru camioanele cu masa cuprinsa intre 7,5 si 12 tone, pretul rovinietei pe un an se majoreaza de la 560 euro pana la 635 euro, iar pentru o zi - de la 7 euro la 11 euro.

In schimb, tariful pentru 90 de zile scade de la 210 euro la 180 euro, cel pentru 30 de zile - de la 91 la 63 euro, iar cel pentru sapte zile - de la 35 euro la 31 euro.

Pentru camioanele cu masa de cel putin 12 tone si cel mult trei axe, rovinieta pe un an ramane la un pret de 720 euro, cea pentru o zi se scumpeste cu 2 euro, pana la 11 euro, dar cele cu alte durate se ieftinesc.

De asemenea, la camioanele cu masa de cel putin 12 tone si cel putin patru axe, tarifele se mentin intre 11 euro pentru o zi si 1.210 euro pentru un an, dar se modifica pentru alte durate.

Citeste si:
Taxa "Oxigen" a Gabrielei Firea: ce conditii pune USR Bucuresti
Taxa "Oxigen" a Gabrielei...

Proiectul de lege modifica si completeaza Ordonanta 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.

Principala modificare consta in stabilirea unor proportii intre nivelul anual si cel intermediar al rovinietei cu valabilitate de o zi, sapte zile si 30 zile.

"In acest sens, prin modificarea tarifelor existente in conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica urmatoarele proportii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful saptamanal va fi maximum 5% din tariful anual si tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual", a precizat Guvernul.

Comisia Europeana a deschis procedura de infringement impotriva Romaniei pentru ca nu a transpus in legislatie prevederile Directivei 2011/76/UE pana la 16 octombrie 2013.

Citeste si:
Un convoi cu echipamente sanitare va pleca din Bucureşti spre Chişinău
Un convoi de 20 de camioane...

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri