2 Iunie 2016

Parcul industrial Aries ar putea atrage un producator american de componente auto. Vor fi create 100 de locuri de munca



Parcul industrial Aries, aflat in localitatea Turda, o investitie greenfield realizata de fondul de investitii Europa Capital Emerging Europe, a fost selectat ca o potentiala locatie pentru mutarea facilitatilor de productie ale unei companii mari din Statele Unite, cu activitate in industria componentelor auto, anunta fondul de investitii, potrvit News.ro.

In ultimele sase luni, compania americana a prospectat mai multe locatii deoarece intentioneaza in 2016 sa-si relocheze o parte dintre facilitatile de productie existente in actuala locatie din America de Nord. Odata mutata productia, din discutiile purtate in ultimele luni cu firma americana, vor fi create cel putin 100 de locuri de munca, de la inceputul operatiunilor in Romania, urmand a fi angajate pana la 600 de persoane pana in 2021.

”Compania americana a subliniat beneficiile orasului Turda ca destinatie de productie, in contexul unei rate ridicate a somajului la nivel local, dar si a unei forte de munca pregatite, persoane cu mare experienta, fosti angajati ai societatilor industriale ce au fost inchise in ultimii ani”, spune directorul pentru adminitrarea activelor din cadrul Europa Capital Emerging Europe, Erik Gustafson.

Prima faza din Parcul Industrial Aries a fost finalizata la inceputul acestui an, in urma unei investitii de patru milioane de euro, in utilitatile si infrastructura terestra a parcului.

Parcul Industrial Aries se intinde pe o suprafata de 54 de hectare de teren, ceea ce permite, in momentul finalizarii totale a proiectului, constructia a peste 225.000 de metri patrati de facilitati industriale si logistice.

Aries se afla in proximitatea autostrazii A3, parte deja finalizata, care leaga Turda de Cluj-Napoca si aeroportul sau international, ambele fiind la o distanta de 20 de minute de mers cu masina. La un grad de ocupare complet, din estimarile Europa Capital, Parcul Industrial Aries poate genera peste 5.000 de noi locuri de munca in Turda.

Europa Capital este prezent pe piata imobiliara din Romania din 2007 unde a investit peste 50 de milioane de euro in sectorul industrial si rezidential. Prin programul Bucharest Residencial, investitiile rezidentiale ale Europa Capital, care vizeaza Capitala, au fost construite si vandute 225 de apartamente noi, alte 700 de unitati fiind estimate pana in 2018.

Fondul de investitii imobiliare este parte din Rockeffeler Group International (RGI), o filiala a Mitsubishi Estate Co., Ltd.



Citeste si