12 August 2016

Britanicii au gasit o solutie pentru a face emblemele de pe masini imposibil de furat



Niciun ornament de pe masini nu este la fel de pretuit, exclusiv si scump precum statueta Spirit of Ecstasy de pe partea frontala a unui Rolls-Royce.

Montata in standard de Rolls-Royce din 1920, emblema cunoscuta ca Flying Lady (o femeie imbracata in haine falfaind), este realizata din otel inoxidabil lustruit, dar poate fi comandata si din aur de 24 de carate sau cristal. In functie de materialul din care este facuta emblema, valoarea ei poate depasi 10.000 de dolari, deci este de inteles de ce este dorita de hoti.

De aceea, marca britanica a cautat o solutie pentru ca nici unul dintre proprietarii sai sa nu conduca fara statueta Spirit of Ecstasy.

Rolls-Royce a montat ornamentul iconic pe capota modelelor sale pe un mecanism cu arc, care va ascunde in mod automat emblema inalta de 3 inci, daca aceasta este atinsa din orice directie, ceea ce o face practic imposibil de furat.

Soferii Rolls-Royce pot sa readuca statueta la vedere sau sa o ascunda printr-o apasare a unui buton din cabina, scrie carscoops.com.

Statueta Flying Lady se zvoneste ca s-ar fi nascut dintr-o poveste de dragoste intre lordul Montagu de Beaulieu si secretara sa, Eleanor Thornton. Montagu i-a cerut sculptorului Charles Sykes sa creeze o figurina pentru modelul lui Rolls-Royce. Charles a decis sa creeze simbolul iconic dupa chipul lui Eleanor. Cum statueta oferea o imagine buna, Rolls-Royce a decis sa o foloseasca pe modelele sale intr-o versiune usor modificata.



Citeste si