Trei oameni au fost raniti, sambata, intr-un accident care a avut loc pe Autostrada A2, in urma rasturnarii unui camion, traficul fiind blocat la aceasta ora, scrie News.ro.

Un TIR incarcat cu grau ambalat in saci s-a rasturnat peste parapetul care desparte sensurile de mers ale Autostrazii A2 si a intrat in coliziune cu un autoturism de pe sensul opus. Potrivit ISU, cabina TIR-ului a cazut peste autoturism, in interiorul caruia se afla un barbat constient, incarcerat. Autotrenul este rasturnat pe lateral, pe partea carosabila.

Reprezentantii ISU precizeaza ca o alta persoana implicata in accident este constienta si are cateva zgarieturi.

La locul accidentului au fost trimise doua autospeciale de stingere a incendiilor, un detasament special de salvatori cu autospeciala de descarcerare grea, precum si doua echipaje SMURD. ISU precizeaza ca urmeaza sa fie trimis in zona si un elicopter SMURD.

"Resursele care nu au ajuns inainteaza foarte greu, este blocaj inclusiv pe banda de urgenta", mai spun reprezentantii ISU.

Retail jobs

"Circulatia este intrerupta pe Autostrada A2 la kilometrul 33 in zona localitatii Fundulea, judetul Calarasi. In jurul orei 12.45, un camion care circula pe sensul catre Capitala s-a rasturnat peste parapetul care desparte sensurile de mers si a intrat in coliziune cu un autoturism Opel de pe sensul celalalt", a spus, la Digi 24, inspectorul Adrian Creanga de la Centrul Infotrafic.

Creanga a precizat ca trei oameni au fost raniti in urma accidentului.

"Pe sensul catre Bucuresti se circula ingreunat pe o singura banda, iar pe senCreanga.sul catre Constanta traficul este oprit. Potrivit primelor date, trei persoane au fost ranite", a mai spus inspectorul Adrian

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri