5 Decembrie 2017

Pozitia Uber Romania, dupa ce Gabriela Firea a spus ca vrea sa interzica acest serviciu: Aplicatiile ca Uber pot duce la reducerea aglomeratiei



Oficialii Uber Romania spun, dupa ce Gabriela Firea a anuntat ca vrea sa interzica acest serviciu, ca isi doresc sa discute despre viitorul industriei de transport impreuna cu municipalitatea si ca astfel de aplicatii pot reduce aglomeratiile urbane.

Gabriela Firea s-a intalnit, luni, cu reprezentantii Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), pentru a analiza problemele cu care se confrunta operatorii de taxi din Capitala. Taximetristii reclama concurenta neloiala practicata prin sistemele de aplicatii online ce ofera servicii ilegale de taximetrie.

"Aplicatiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi si transportul in comun constituie, impreuna, solutii care pot duce la reducerea aglomeratiei, a poluarii si pot rezolva problema parcarilor din Bucuresti. Peste 350.000 de bucuresteni se bazeaza pe Uber pentru drumurile zilnice si mii de soferi parteneri fac un venit in plus, prin intermediul aplicatiei si contribuie la bugetul public. Ne dorim sa discutam despre viitorul industriei de transport impreuna cu municipalitatea si cu alti actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori si pentru oras. Credem ca dialogul este cea mai buna cale pentru a oferi bucurestenilor cele mai bune servicii de transport", au declarat reprezentantii Uber Romania.

Uber spune ca este un serviciu fiscalizat si transparent, iar toate cursele vin cu o factura fiscala. Anul trecut, 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constand in TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit si contributii salariale.

Serviciile Uber au fost definite si reglementate diferit de taxi in multe alte tari, precum SUA, Marea Britanie, Franta, Portugalia sau Estonia.

In Bucuresti, peste 15% din utilizatori sunt turisti. 1 din 4 utilizatori de Uber isi foloseste masina mai putin, de cand au la dispozitie si servicii ca Uber, conform IMAS.

Uber este prezent in 21 din tarile membre UE, iar la nivel mondial, in peste 650 de orase din peste 75 de tari.



Citeste si